Greva de la Liceul „Demostene Botez” Truşeşti s-a încheiat
Dimensiune font:
Conflictul de la instituţia de învăţământ din Truşeşti a fost mediat de către o comisie a Prefecturii şi a Inspectoratului Şcolar * cadrele didactice îşi vor primi banii
La iniţiativa prefectului Costică Macaleţi, o comisie de specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului şi Inspectoratului Şcolar Judeţean s-a deplasat ieri, la Truşeşti pentru a media conflictul apărut între administraţia locală şi cadrele didactice de la Liceul „Demostene Botez”. Aflaţi în a doua zi de refuz de a intra la ore, profesorii au solicitat drepturile băneşti prevăzute prin lege pentru decontarea navetei, sume restante de câţiva ani.
Profesorii îşi vor primi banii
Chiar dacă primarul a respins ca nesustenabilă financiar măsura plăţii sumelor, edilul a acceptat, în cele din urmă, soluţia propusă de directorul cancelariei prefectului, aceea de a achita măcar parţial sumele restante, având posibilitatea alocării unor fonduri de la alte capitole bugetare. Împreună cu specialistul contabil al primăriei, aceste capitole au fost identificate, astfel încât profesorii să poată primi, pentru început, banii pentru naveta efectuată în intervalul septembrie-decembrie 2015, urmând să fie găsită o formulă de eşalonare pentru plata celorlalte sume restante.
„Întotdeauna, în astfel de situaţii, dacă este un gram de bunăvoinţă se poate identifica o soluţie de compromis. Mă bucur că s-a găsit înţelegere de ambele părţi, pentru că blocajul creat de cadrele didactice îi afecta direct pe elevi.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi după dezamorsarea conflictului de la „Demostene Botez”.
Citeşte şi: Profesorii din Truşeşti nu mai vor să intre la ore pentru că nu-şi primesc banii de navetă
Codrin ISPAS
Protestul a fost declanşat în urmă cu două zile, motivul fiind neplata navetei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau