Grevă japoneză la Apele Române
Dimensiune font:
Conflictul a plecat de la decizia Curţii de Conturi de a tăia 25% din salariile angajaţilor * reducerea trebuia aplicată în 2010, în urma unei ordonanţe a Guvernului Boc, însă nu s-a aplicat * ca urmare, angajaţii vor trebui să dea banii înapoi * oamenii sunt supăraţi şi vor face grevă japoneză întreaga săptămână
Angajaţii Administraţiei Naţionale „Apele Române“ se vor afla, începând de astăzi, în grevă japoneză, protest care se va încheia vineri, 9 octombrie. La acţiune s-au raliat lucrătorii din toate judeţele Moldovei, precum şi cei din ţară ale căror sindicate sunt afiliate Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) „Meridian”. La Bacău, protestul va viza 300 de persoane.
De unde vine supărarea
Toate necazurile au plecat de la o decizie a Curţii de Conturi prin care s-a dispus reţinerea a 25% din salarii. Instituţia de control a constatat că niciunul dintre cei 10.000 de angajaţi de la „Apele Române” nu a avut salariile rectificate în anul 2010, aşa cum s-a întâmplat cu toţi bugetarii, în urma aplicării ordonanţei Guvernului Boc. Ca urmare, oamenii trebuie să returneze nu doar un sfert din lefurile primite în ultimii cinci ani, ci şi toate sporurile şi primele primite. „Tensiunea în rândul sindicaliştilor este foarte mare, sunt multe cazuri sociale”, a declarat Gheorghe Gavrilă, liderul Federaţiei sindicatelor „APEHID”. Structura sindicală susţine că măsura a fost luată de conducere fără acordul şi consultarea membrilor şi dacă nu se va ajunge la o înţelegere nu sunt excluse grevele generale.
Reprezentanţii locali ai „Apelor Române” susţin că există un Contract Colectiv de Muncă la nivel naţional care este respectat, doar că unele prevederi au fost considerate nelegale de Curtea de Conturi. „Apele Române este o instituţie publică finanţată din venituri proprii şi nu bugetare. Aceasta divergenţă stă la originea situaţiei actuale. Am contestat decizia Curţii de Conturi, litigiul aflându-se pe rolul instantelor de judecată”, a declarat Roxana Cernat, purtătorul de cuvânt al ABA Siret din Bacău. Angajaţii au trimis o petiţie şi la Avocatul Poporului, prin care cer o rezolvare a problemei.
Citeşte şi: În urma modernizării străzii Milcov: Primăria pierde aproape 4 milioane de euro
Clara DIMA
Sindicaliştii mai cer guvernanţilor stabilirea statutului personalului, inclusiv a modului de salarizare, astfel încât să fie eliminate toate prevederile care lasă loc de interpretări. Ei mai solicită amendarea legii salarizării unitare şi stabilirea unei grile care să stabilească veniturile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau