Harta amenzilor pentru spărgătorii de seminţe JUDEŢ cu JUDEŢ
Dimensiune font:
Cei care au obiceiul să mănânce seminţe pe stradă şi să arunce cojile pe jos riscă să scoată sume serioase din portofele dacă sunt prinşi de poliţiştii locali * dacă refuză să plătească, vinovaţii pot face muncă în folosul comunităţii * cel mai ieftin scapă dacă fac curat în locul în care au aruncat resturile
Consiliile Locale din mai multe oraşe au reglementat condiţiile în care un român poate fi amendat dacă face mizerie pe jos, în spaţiul public. Cel mai des întâlnit obicei este cel al spartului seminţelor şi al aruncării cojilor pe jos. Numai în acest an, poliţiştii au aplicat sute de amenzi, dar puţini sunt cei care le şi plătesc, adeseori ajungându-se în instanţă pentru recuperarea banilor. Iată care este situaţia în Regiunea de Nord Est:
VASLUI
Numai în luna iulie poliţiştii locali au aplicat amenzi în valoare totală de 2.500 de lei (conform HCL 22/2002), cuantumul celor 40 de amenzi aplicate variind între 50 şi 300 de lei. Tot în iulie au mai fost aplicate 15 avertismente celor „prinşi în fapt”. „Nici nu am reuşit să centralizăm datele, fiind prea multe amenzi aplicate de la începutul anului pentru cei prinşi scuipând seminţe. Mie mi se pare că amenzile sunt prea mici. Nu se face disciplină aşa. Amenzile pentru spartul seminţelor sunt pe locul doi în clasament, cele mai multe sunt la circulaţie. Agenţii de poliţie locală au întâmpinat şi probleme, unii cetăţeni devenind recalcitranţi. Din ce am constat, predomină tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 10 de ani“, a spus Vasile Rădoi, şeful Poliţiei Locale Bârlad.
În cel puţin 10% din totalul celor amendaţi pentru spartul seminţelor pe stradă, amenzile se transformă în muncă în folosul comunităţii. Potrivit serviciului Taxe şi impozite din cadrul Primăriei Bârlad, sunt suficienţi cetăţeni care refuză plata amenzilor. „Ca şi în cazul tuturor amenzilor aplicate conform Legii 61/1991, privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, în caz de neplată se face executarea silită. Dacă persoana amendată nu are venituri sau bunuri care pot fi executate se transformă în muncă în folosul comunităţii conform anumitor condiţii“, a precizat Cerasela Apostol, şef serviciu Taxe şi impozite de la Primăria Bârlad.
BACĂU
Aruncatul seminţelor şi a altor gunoaie pe jos, pe spaţiul public, este sancţionat în Bacău, încă din 2001. „Există cadru legal şi sancţiuni pentru aruncarea mizeriilor pe jos, inclusiv a cojilor de seminţe. Pentru această abatere, sancţionată prin Hotărârea de CL 223/2001, au fost date, de la începutul anului, 272 de amenzi, în valoare totală de 14.926 de lei“, a declarat Radu Mardare, şeful Poliţiei Locale.
BOTOŞANI
În Botoşani, aruncarea cojilor de seminţe în spaţiul public este sancţionată prin Hotărârea de CL numărul 535 din 20 decembrie 2011, republicată în 2013. Amenda este cuprinsă între 400 şi 1.000 de lei pentru persoanele fizice sau între 1.000 şi 2.000 de lei pentru persoanele juridice. În acest an, au fost aplicate 5 sancţiuni. „Alături de colegii de la Poliţia Locală, am mers prin oraş, iar dumnealor au aplicat cinci sancţiuni persoanelor care scuipau seminţe pe domeniul public“, a spus viceprimarul Cosmin Andrei.
Totodată autorităţile locale au precizat că nu interzic mâncatul seminţelor în public, dar condiţia este ca toate cojile să fie puse în tocuri de hârtie sau alte recipiente, dar nu aruncate pe stradă. Un taximetrist care umpluse de coji de seminţe o margine de trotuar aşteptându-şi clienţii, a fost pus de viceprimar să măture cojile de seminţe din toată zona. Taximetristul a preferat să facă curat decât să plătească amenda.
IAŞI
Poliţiştii locali aplică, în medie, câte o amendă pe zi mâncătorilor de seminţe care aruncă cojile pe spaţiul public. Potrivit statisticii întocmite la nivel instituţiei, de la începutul anului, au fost sancţionaţi contravenţional lunar câte 35 de cetăţeni necivilizaţi. La Iaşi, conform unei hotărâri de CL din 2002, cuantumul amenzilor pentru aruncarea gunoiului pe spaţiul public se situează între 190 şi 370 de lei. „Am avut câteva cazuri în care contravenienţii s-au oferit să măture cojile pe loc pentru a nu fi amendaţi. În cazul acesta, s-au ales doar cu avertismente”, a precizat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.
„Este foarte urât. Se întâmplă să nu mă pot aşeza pe o bancă de ruşinea celor care au stat înainte. Cu mormanul de coji şi mizerie în jur, lumea ar putea să creadă că eu am aruncat pe jos“ - Ioana Macarie, o pensionară din Bârlad
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau