Hoţii de lemne din Vaslui au intrat în vizorul poliţiştilor
Dimensiune font:
Hoţii de lemne din judeţul Vaslui au intrat în colimatorul poliţiştilor. Având semnale că furturile de material lemnos au crescut în această perioadă, polițiștii de ordine publică au desfășurat o nouă acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice în mediul rural. Acțiunea a vizat în principal verificarea provenienței materialului lemnos, verificarea documentelor de transport pentru materialul lemnos, eliminarea produselor lemnoase de proveniență ilicită și identificarea persoanelor care taie, fură, transportă sau valorifică în mod ilegal materialul lemnos. De asemenea, au fost organizate activități specifice punctuale pentru depistarea, identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă normele contravenționale sau penale.
„Au fost instituite 28 filtre pe principalele comunicații rutiere, au fost organizate patrulări şi alte activităţi pentru combaterea infracţionalităţii. Pe un drum sătesc din localitatea Băcești au fost depistați doi bărbați, în vârstă de 31, respectiv 28 ani din aceeași localitate, care transportau cu un vehicul cu tracțiune animală cantitatea de 1,1 mc material lemnos (lemn de foc), fără a deține documente de proveniență și transport pentru materialul lemnos. De asemenea, pe raza comunei Dumești, polițiștii au depistat alte două persoane de 35, respectiv 60 ani, în timp ce transportau cu un vehicul cu tracțiune animală cantitatea de 1,6 mc lemn de foc pentru care nu au putut prezenta documente de proveniență și transport”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
În ambele cazuri, materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar cei în cauză au fost sancționați contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010.Acţiunea a fost coordonată de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui, iar la activităţi au participat poliţişti ai secțiilor de poliție rurală, posturilor de poliție comunale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau