Ieşencele fierbinţi au înnebunit internetul
Dimensiune font:
Căutarea partenerului de aşternut sau chiar viaţă nu-i o treabă uşoară decât în comediile romantice. Pentru ieşence, nici chiar revoluţia virtuală nu-l face întotdeauna pe domnul perfect mai uşor de găsit, mai ales dacă acesta trebuie să fie potent din toate punctele de vedere. Ca să-şi uşureze misiunea, destule ieşence au renunţat şi la prejudecăţi, şi la haine. Ele au împânzit site-urile cu profile ce sunt adesea la limita pornografiei. Iar cei care administrează locurile de întâlnire virtuală îşi freacă mâinile şi promit „o partidă de sex ca la carte” ori o „amantă secretă”. Sau te anunţă că „aici nu mai putem vorbi despre dragoste, iubire sau sentimente, ci doar de sex animalic”.
Mesaje hazlii...
Cum concurenţa e mare, urmaşele Evei încearcă să seducă din prima, dar rezultatul nu e întotdeauna atât de erotic pe cât li se pare. Unele joacă, vorba vine, cartea sincerităţii, descriindu-se ca „un om obişnuit, cu defecte şi calităţi”, „o fată căreia îi place să-şi trăiască viaţa, dar cu anumite limite”. Autoreclama e sufletul comerţului. Cum poţi rezista unei femei care e „frumoasă, deşteaptă, devreme acasă”, te anunţă că „ai pe ce pune mâna”, sau dă sfoară-n ţară că-i perfectă în imperfecţiunea ei? Iar de la înălţimea filozofică a unei asemenea prezentări, plonjăm şi în adâncimi biblice, cu „Sunt o drăcoaică în corp de înger”.
... şi poze porno
Pozele selfie iau repede locul cuvintelor, iar fantezia ieşencelor nu cunoaşte limite. Poziţiile provocatoare ar trebui să sucească minţile internauţilor, chiar dacă în fundal intră coşul de gunoi, boscheţii din curte sau rolele de hârtie igienică. Unele cred că sunt irezistibile dacă-şi arată tatuajele, aşternutul cu inimioare, lenjeria tanga sau costumul de Crăciuniţă. Cele mai curajoase prezintă direct părţile cele mai intime, eventual cu ajutorul unor accesorii ca vibratorul sau cătuşele, ori se pozează în timpul sexului. Ieşencele mai sfioase preferă varianta unei băi cu multă spumă sau a unei mişcări vioaie de karate.
Romantismul nu e mort!
Indiferent cât de opintită e strategia de imagine, ieşencele ştiu ce vor. S-or fi pozând ele nud, dar nu le-ar strica un ins romantic, un suflet pierdut, un bărbat meşter într-ale conversaţiei subtile, lipsit de vicii, necăsătorit, care să le fie alături la bine şi la rău, pentru tot restul vieţii. A, şi inteligent, după cum zice o tânără: „Pentru toţi ameţiţii de pe aici cu un IQ ceva mai scăzut, am rugămintea să caute în altă parte”. Dar acest rai romantic mai e răvăşit şi de viforul pragmatismului: „Caut s... dimineaţa, la prânz şi seara, bani cu lopata şi maşini de ultimă generaţie”. Pe bune?
Poliţiştii ridică din umeri
Oamenii legii spun că, dacă nu sunt implicaţi minori, n-au ce face. „Legea nu prevede sancţiuni pentru pozele de pe astfel de site-uri, atâta vreme cât sunt postate cu acordul persoanelor respective”, a precizat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Nici chiar dacă domnişoarele declară că fac sex pe bani, nimeni nu le mai deranjează. „Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, prostituţia nu mai este infracţiune”, ne-a spus un avocat. În aceste condiţii, ieşencele pot să-şi facă de cap în voie. Numai să aibă cu cine... Dan CONSTANTINESCU
200 de lei e preţul cerut de profesioniste clienţilor, pe site-urile de escorte
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau