Ieşenii îşi riscă viaţa pentru a nu-şi strica încălţămintea!
Dimensiune font:
Lucrările la peroanele de la Moldoplast îi pun în încurcătură pe călători. Aceştia au de ales în a traversa strada pe zebră, urmând să ajungă pe partea nefinalizată a peronului sau pot opta pentru traversarea carosabilul prin loc nepermis pentru a ajunge pe jumătatea modernizată a staţiei
După cum am mai relatat, lucrările la infrastructura transportului electric pe şantierul Nicolae Iorga - Doi Băieţi presupun şi modernizarea peroanelor. Este vorba de construirea a 10 peroane noi şi montarea a tot atâtea copertine în staţiile de tramvai. Două dintre acestea peroane, cele de la Vamă şi Piaţa Nicolina, sunt deja finalizate, în prezent lucrându-se la amenajarea celor de pe tronsonul Ţesătura – Moldoplast. Ieşenii au sesizat faptul că abordarea acestor lucrări este cel puţin ciudată. „Dat fiind faptul că lucrările nu s-au făcut la timp, deşi au existat perioade lungi când efectiv se freca menta, acum peroanele care se execută pe tronsonul Ţesătura - Moldoplast se fac din bucăţi: câte o jumătate, după care călătorii vor fi mutaţi pe jumătatea parţial realizată pentru aducerea celeilalte jumătăţi la acelaşi nivel”, au spus cetăţenii.
Ei bine, tocmai această manieră de lucru crează neplăceri călătorilor. Faptul că persoanele au fost aduse la stadiul de beton turnat pe jumătăţile dinspre Ţesătura ale lungimilor lor, acum lucrându-se la celelalte două jumătăţi, călătorii care coboară sau urcă în tramvaie sunt puşi în situaţia de a risca să fie accidentaţi. Cei mai mulţi aleg să nu parcurgă distanţa dintre trecerea de pietoni şi partea betonata a peronului, trecând strada prin loc nepermis! Un alt peron se realizează în staţia de la Tepro, în paralel cu realizarea unei traversări în dreptul parcării fostului CFS.
Lucrări avansate în Baza 3
Cât priveşte lucrările de pe tronsonul CET - Baza 3, aici s-a finalizat turnarea celui de-al doilea strat de beton, iar dinspre Baza 3 a început turnarea stratului de pietriş (material drenant). De asemenea, în Baza 3 au fost asfaltate porţiunile din dreptul intrării pe str. Bucium, de la intersecţia liniei din rond cu str. Bucium. Astfel, circulaţia auto pe Calea Chişinăului în Baza 3 se desfăşoară aproape normal, rămânând de finalizat jumătatea dinspre trotuar de la intrarea în rond. Tudor DAMASCHIN
* * *
Tot în Baza 3, a fost scos balastul turnat temporar pentru accesul auto pe jumătate din lăţimea Căii Chişinăului la intrarea în rond şi pe jumătate din lăţimea accesului pe str. Bucium şi a început montarea şinelor cu prioritate pe aceste porţiuni, pentru redarea în întregime a spaţiului carosabil traficului auto. Mai mult, a început montarea şinelor şi pe porţiunea din rond, de la intrare, până la intersecţia cu str. Bucium şi s-a turnat mastic pe jumătatea betonată a rondului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau