Impresionanta poveste a pelerinilor fără picioare FOTO / VIDEO
Dimensiune font:
50 de pelerini fără picioare, originari din România, au fost aduşi la moaştele Sfintei Parascheva de către o fundaţie din Italia * poveştile lor impresionante, dar în primul rând prezenţa lor în aşteptare la racla cu sfintele moaşte, nu i-au sensibilizat pe mai marii ţării care, fără să le arunce măcar o privire, au intrat în faţa lor să se închine
În spatele zecilor de feţe relaxate şi bucălate, întoarse de la popor, care se îngrămădeau pe scena din faţa Mitropoliei, ieri, de ziua Sfintei Parascheva, s-a dat adevărata luptă cu destinul. Mii de pelerini ascultau smeriţi Sfânta Liturghie care se scurgea din megafoane pe străzile de sub Mitropolie, aşteptând să atingă moaştele aducătoare de miracol. Printre ei şi 50 de oameni cu picioarele amputate, mare pare parte dintre ei în cărucioare sau în cârje, aduşi la Sfântă prin grija unei fundaţii din Italia, prin proiectul „România-tineri fără picioare”. Fiecare dintre aceşti oameni, despre care se poate spune că au ajuns în faţa Sfintei Parascheva în genunchi pentru a se ruga, au fost purtaţi pe braţe de jandarmi şi duşi în faţa Sfintelor Moaşte.
„Datorită acestor oameni minunaţi de la fundaţia din Italia, fiecare dintre noi am beneficiat de protezare, de câte un cărucior şi integrare. Nu ştiu dacă m-ar fi ajutat cineva, aici în ţară. E ceva minunat ce mi s-a întâmplat”, a spus Maria. „Mie mi-a fost tăiat prima oară piciorul drept, apoi stângul. Am aflat de această fundaţie de pe internet şi prin intermediul lor am reuşit să fiu protezat, pentru că în altă parte nu am avut unde. Am încercat la primărie, la minister, dar nimeni nu ne-a ajutat”, a spus şi Neculai... „Am avut un accident de muncă, în urma căruia mi-a fost amputat un picior. Toţi din ţară, care au societăţi de protezări, nu putut să mă ajute. Nu m-am aşteptat să primesc ajutor tocmai din Itaia, dar Dumnezeu ne dă minuni pe care nu le putem înţelege. După protezarea pe care mi-a făcut-o fundaţia din Roma, acum mi-am reluat activitatea şi pot să îmi întreţin familia”, a spus Cristian, un alt tânăr ajutat de fundaţia din Italia.
Sprijin din Italia pentru persoane abandonate de statul român
Primul ajutor dat de fundaţia din Roma a fost acordat unui tânăr din Timişoara, fără un braţ, care a plecat la Roma pentru o proteză. De la acest ajutor a început proiectul „România-tineri fără picioare”. „Prin acest proiect au beneficiat de proteze, până acum, 170 de oameni din România. În acest an am adus cu noi o altă asociaţie care vrea să dezvolte în zona Iaşului un centru pentru persoanele cu dizabilităţi şi persoanele bolnave de cancer. Acum mă simt mândru că sunt şi român. Cine a venit la noi pentru un ajutor nu a plătit nimic. Noi oferim drumul dus-întors cu avionul, cazarea în Roma, proteza şi reabilitarea”, a declarat Massimo Liberatori, medicul italian care se ocup[ de aceşti oameni, specialist în chirurgie generală, şeful Secţiei de Hemodializă a Policlinicii A. Gemelli din cadrul Universităţii Catolice de Medicină „Sacro Cuore" din Roma. Fără urmă de modestie, Massimo Liberatori ne-a dezvăluit şi numele cu care este apelat în România. „Băieţii (pacienţii, n.r.) îmi spun Alin, pentru că alin durerea”, ne-a spus Massimo.
Faţă de atitudinea excepţională a jandarmilor, a căror misiune s-a împletit în mod extraordinar cu umanitatea, cu gestul creştin de a-şi ajuta semenii, oamenii Bisericii care împresurau racla, şi nu numai, s-au dovedit a fi nişte caractere mici, care nu au făcut altceva decât să se ploconească în faţa politicienilor care mai coborau de pe scenă pentru a-şi dezmorţi oasele şi se îndreptau spre racla cu moaştele Sfintei Parascheva, introduşi cu slugărnicie în faţa pelerinilor care au dormit sub cerul liber.
Printre cei care au venit cu mâinile în buzunare la Sfântă, care au intrat cu nesimţire în faţa miilor de pelerini fără măcar să schiţeze un gest de consideratie în faţa celor fără picioare, s-au aflat parlamentarii Sorin Iacoban, Neculai Răţoi, Viorel Blăjuţ, Cristina Nechita, Sorin Lazăr, Vasile Mocanu, Florin Constantinescu, Anghel Stanciu, europarlamentarul Daciana Sârbu, ministrul Muncii, Rovana Plumb, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, prezidenţiabilul Dan Diaconescu şi un alai de personaje locale, printre care Alin Aivănoaie, Valerică Andronache, Constantin Şerban, Alexandru Muraru, Vasile Astărăstoaie, rectorul Vasile Vântu, Marius Dangă, Marian Şerbescu, şeful de cabinet al prefectului, sau primarul Dumitru Pantazi, de la Paşcani. Singurul care s-a coborât de pe „postament” şi a avut bunul simţ să aştepte ca o fetiţă cu dizabilităţi să ajungă la Sfântă înaintea sa, a fost ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Mai mult, acesta a ajutat jandarmul să aşeze copilul fără picioare în căruciorul cu rotile. Nelu PĂUNESCU
* * *
„Prin acest proiect au beneficiat de proteze, până acum, 170 de oameni din România” - Massimo Liberatori, medic italian, şeful Secţiei de Hemodializă a Policlinicii A. Gemelli din cadrul Universităţii Catolice de Medicină „Sacro Cuore" din Roma
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau