Încă o zi de bâlci pe strada Sarmisegetuza
Dimensiune font:
O parte dintre cei 330 de comercianţi care au fost avizaţi de municipalitate pentru a desfăşura activităţi de comerţ în perioada Sărbătorilor Iaşului îşi vor strânge marfa în cursul acestei zile şi vor elibera amplasamentele. „Sărbătorile Iaşului se apropie de final, astfel încât comercianţii care s-au înscris pentru târgurile tradiţionale care se desfăşoară pe raza municipiului vor trebui până mâine (astăzi, n.r.) la ora 10.00, să dezafecteze locaţiile închiriate şi să predea amplasamentele. Excepţie face Parcul de distracţii de pe strada Sarmisegetuza, care va fi strâns pe 17 octombrie”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Astfel, comercianţii din spatele Halei Centrale, de pe strada C.Negri, precum şi cei de pe strada Palat, îşi vor ridica marfa în cursul acestei zile, urmând ca restricţia de circulaţie de pe strada Sarmisegetuza să fie ridicată în după-amiaza zilei de mâine. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau