Începe montarea liniei de tramvai în rondul din Podu Roş
Dimensiune font:
În cursul zilei de ieri, în rondul din Podu Roş au început turnările de asfalt, ca strat suport pentru turnarea liniei de tramvai, dar şi lucrările de hidroizolaţie, lucrări ce vor fi finalizate în cursul acestei zile, moment în care se va aduce şi linia de tramvai şi sistemele de automatizare. „Toate subansamblele sunt în curtea noastră şi montajul va începe cu data de 15 august şi va dura până în data de 13 septembrie, dată la care toată linia va trebui montată şi automatizată”, a declarat primarul interimar, Mihai Chirica. În cursul zilei de ieri, tot în zona rond Podu Roş, a fost demontat un pachet de conducte ce a fost găsit abandonat prin modernizări succesive, de-a lungul anilor, au început lucrările de supralărgire în rond şi la 1001 Articole şi, totodată, muncitorii au început să pregătească şi terenul pentru asfaltare în toată intersecţia astfel încât, pe 14 septembrie să poată fi finalizată toată această această lucrare. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau