Închisoare pentru infractori băcăuani vinovați de fraude pe ebay
Dimensiune font:
Tribunalul Bacău a pronunțat sentința într-un dosar instrumentat de DIICOT, referitor la un grup infracțional care păgubit aproape 100 de cetăţeni străini, cărora le-a spart conturile de ebay * procesul a început în 2013 * cetățenilor străini li s-au sustras bani
Membrii grupului infracțional trimis în judecată de DIICOT Bacău sunt Florentin Arvunescu, Bogdan Cristian Drăghiciu, Andrei Alexandru Roșianu și Radu Ionuț Oltean. Acuzația din rechizitoriu a fost „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup”. Astfel, Florentin Arvunescu, Bogdan Cristian Drăghiciu şi Andrei Alexandru Roșianu au de executat câte 10 ani închisoare şi 4 ani pedepse complementare a interzicerii unor drepturi. În schimb, Radu Ionuț Oltean are de executat 7 ani închisoare şi 4 ani de pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi. Acestora li se adaugă Iulian Albert care va sta în închisoare 10 ani şi care mai primeşte 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi. Tot în cazul lui se menţine sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa procurorului asupra sumei de 39.000 lei ridicată de cu ocazia percheziţiei domiciliare din 19.07.2007 în vederea recuperării prejudiciului. Sechestrul se menţine şi în cazul lui Florentin Arvunescu asupra sumelor de 2.200 euro şi 6.700 lei ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din 22.11.2012, în vederea recuperării prejudiciului produs (depuse la BCR-Sucursala Bacău şi Trezoreria Bacău). Procesul penal pornit împotriva lui Vlad Marica, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi 89 de fapte de complicitate la înşelăciune încetează deoarece a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Ionuţ ŞERBAN
Membrii grupării infracționale vor trebui să returneze sumele sustrase din conturile păgubiților, care se situează între câteva sute și câteva mii de euro de persoană. Sentința nu este definitivă, se poate face apel
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau