Insolvenţa este singura soluţie pentru societatea Urban Piatra Neamţ
Dimensiune font:
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la Compania Municipală de Investiţii (CMI) Urban, al cărui unic acţionar este Consiliul Local Piatra Neamţ, a hotărât intrarea în insolvenţă a societăţii * cum decizia a stârnit reacţii pe plan local, conducerea Primăriei Piatra Neamţ a decis să prezinte situaţia în cadrul unei conferinţe de presă
În ultimii şase ani, CMI Urban nu a mai înregistrat profit, iar, la începutul lui 2015, societatea avea datorii de 26 de milioane de lei, din care 19 milioane erau datorate municipalităţii. S-a reuşit stingerea unei părţi din datorie, dar chiar şi aşa, CMI Urban rămâne cel mai mare datornic la bugetul local, cu o restanţă de 11 milioane de lei, sumă de 33 de ori mai mare decât a datornicului aflat pe al doilea loc, care are o datorie de 300.000 de lei.
Penalităţi minime de 8.000 de lei/zi
Societatea are de achitat penalităţi cuprinse între 2.000 şi 8.000 de lei/zi, iar intrarea în insolvenţă ar scăpa societatea de plata acestor penalităţi, după cum au anunţat în conferinţa de presă de ieri . „La momentul preluării mandatului de primar, în decembrie 2014, făcând o radiografie a societăţilor Consiliului Local, apreciam că, din cele şase societăţi, două au probleme – Perla Invest şi Urban. Estimam încă de pe atunci o posibilă intrare în insolvenţă a celor două societăţi, care să ne arate dacă pot fi redresate şi îşi pot reveni din punct de vedere financiar. Decizia intrării în insolvenţă a Urban a fost luată de patru din cei şase consilieri locali prezenţi la întâlnirea AGA a societăţii Urban. Numai în procesul de insolvenţă societatea Urban se poate redresa“, a declarat primarul Dragoş Chitic.
Redevenţa prea mare a generat şi datorii prea mari
Situaţia în care se află acum societatea Urban a fost generată, în mare parte, şi de valoarea redevenţei către municipalitate. Numai în cazul Mall Forum Center, pe care Urban l-a administrat din 2007, când a fost deschis, redevenţa care trebuia plătită către primărie se ridica la 90% din valoarea încasărilor. „Confirm că redevenţa era prea mare, dar a fost un proiect aprobat de Consiliul Local“, a adăugat primarul Dragoş Chitic.
Edilul speră ca nici un angajat să nu sufere de pe urma deciziei de intrare în insolvenţă a Urban, deşi reorganizarea societăţii ar putea presupune şi o reducere a personalului.
Citeşte şi: Un student din Neamţ vrea să deschidă un orfelinat
Alexandra DOBRESCU
„Este o decizie corectă, care va duce la o societate Urban stabilă, aşezată pe picioarele ei şi care va oferi servicii de calitate, totodată, din serviciile concesionate pe care le are va putea să aducă şi bani la Consiliul Local“ - primarul Dragoş Chitic
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau