Inspectorii sanitari veterinari s-au pus pe dat amenzi
Dimensiune font:
În scopul prevenirii toxiinfecţiilor alimentare, în prejma Sărbătorilor de iarnă inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava intensifică acţiunile de supraveghere, sens în care aceştia au întreprins măsuri suplimentare, concentrate asupra modului în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de porc destinată consumului, precum şi preparatele de origine animală. Directorul executiv Laurenţiu Ionuţ Leon Postolache a declarat ieri, cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că vizate sunt, până pe 15 ianuarie 2016, târgurile de animale, pieţele agroalimentare, carmangeriile, măcelăriile, magazinele alimentare, supermarketurile şi hipermarketurile. Inspectorii sanitar-veterinari suceveni verifică condiţiile sanitare veterinare de funcţionare; condiţiile de depozitare; provenienţa produselor; respectarea cerinţelor prind marcarea cărnii şi identificarea produselor de origine animală; etichetarea produselor de origine animală, precum şi condiţiile asigurate de pensiunile agroturistice în care se vor organiza mese festive. Potrivit şefului DSVSA Suceava, interzise şi supuse sancţionării sunt sacrificarea animalelor în locuri publice, precum şi comercializarea preparatelor de origine animală în alte locuri decât cele înregistrate sanitar veterinar. „O atenţie deosebită este acordată modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare în târgurile organizate pentru vânzarea animalelor vii, precum în şi în cele amenajate periodic de autorităţile locale, în vederea comercializării produselor alimentare de origine animală”, a subliniat directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Acesta a pus în vedere că în cazul în care, cu prilejul controalelor oficiale, sunt descoperite neconformităţi, se procedează, în funcţie de situaţie, la confiscarea produselor alimentare, sancţionarea contravenţională, suspendarea sau interzicerea activităţii unităţii, dar şi la impunerea igienizării spaţiilor respective. Laurenţiu Ionuţ Leon Postolache a arătat că, până acum, controlate au fost 8 abatoare, 5 unităţi de procesare a cărnii, 28 de restaurante şi baruri, 6 măcelării, 34 de magazine alimentare şi 6 hypermarketuri. În urma descinderilor, inspectorii sanitari veterinari suceveni au dat 9 amenzi, în valoare de 5.400 de lei. Principalele neconformităţi constatate se referă la nerespectarea circuitului alimentelor în unităţile de producţie, precum şi la încălcarea regulilor de igienă şi manipulare a produselor alimentare.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau