Jonglerii cu posturi publice, la Paşcani
Dimensiune font:
Pe masa aleşilor locali păşcăneni se vor afla astăzi mai multe proiecte de rectificări bugetare, transformări ale unor posturi publice şi modificări în structura organigramelor instituţiilor subordonate * la fel ca în cazul Consiliului Judeţean Iaşi, consilierii locali păşcăneni au realizat abia acum că trebuie să modifice componenţa comisiei de evaluare a proiectelor de activităţi nonprofit
Cel puţin 26 de proiecte se vor afla astăzi, 29 noiembrie, pe masa plenului Consiliului Local Paşcani, convocat pentru şedinţa ordinară din această lună. Aleşii locali vor dezbate proiecte bugetare, modificări în organigramele instituţiilor subordonate, cât şi casarea şi valorificarea unor bunuri aflate în domeniul privat al municipiului Paşcani. Tot astăzi, în plenul CL Paşcani va fi ales preşedintele de şedinţă pentru perioada decembrie 2016-februarie 2017, precum şi desemnarea unui membru în AGA ARSACIS pentru votul cu privire la caietul de sarcini al serviciului de alimentare cu apă şi canalizare. Printr-un alt proiect, consilierii locali cer trecerea unor bunuri aflate în administrarea ApaVital SA din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Paşcani, în vederea casării şi valorificării lor. De asemenea, aleşii locali vor vota proiectul privind acordarea burselor sociale, de merit şi de studiu pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat în perioada septembrie – decembrie 2016, pentru opt unităţi şcolare. Este vorba de 366 de burse, dintre care 230 sunt burse sociale ce însumează 55.200 lei şi 136 de burse de merit şi de studiu, în valoare totală de 42.520 lei. Cuantumul unei burse sociale a fost stabilit la 60 de lei, iar pentru bursele de merit şi de studiu, la 80 de lei pe lună.
Transformări de posturi în Primărie
Totodată, vor fi supuse votului plenului CL Paşcani mai multe proiecte ce vizează modificări în organigramele şi bugetele unor instituţii precum Spitalul Municipal de Urgenţă, Eco Salubritate SA, Serviciul de Administraţie al Pieţelor, Prest Serv Apa SA, Cantina de Ajutor Social şi al Casei Municipale de Cultură „Mihail Sadoveanu”, pentru anul în curs. Un alt proiect aflat pe ordinea de zi presupune transformarea a două funcţii publice vacante de inspector din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Paşcani şi transformarea unei funcţii contractuale de execuţie vacante de şofer în cadrul Clubului Sportiv Municipal Paşcani. Modificări vor avea loc şi în comisa de evaluare şi selecţie a proiectelor cu finanţarea nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului, pentru susţinerea activităţilor nonprofit de interes general. Schimbarea vine ca urmare a faptului că, după alegerile locale din iunie, unii dintre membrii comisiei nu s-au mai aflat pe lista consilierilor locali. Este o situaţie similară cu cea de la Consiliul Judeţean Iaşi, unde finanţarea nu s-a mai acordat, pentru că modificarea comisiei a survenit foarte târziu.
Ajutoare sociale pentru „săraci” cu 40.000 euro în conturi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau