Judecătorii iarăși o pun la plată pe Camelia Acrâşmăriţei!
Dimensiune font:
Ex-magistratul care făcea afaceri cu latifundiarul Ioan Zapodeanu a mai adus o pată pe imaginea justiției. Un ieşean s-a plânge că a fost păcălit de Camelia Alexandrina Acrâşmăriţei, care şi-a pierdut funcţia din cauza unor manevre necurate.
Afaceri murdare cu Zapodeanu
Acrâşmăriţei a fost condamnată la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese şi fals în declaraţii. Scandalul a pornit de la contractul de vânzare-cumpărare încheiat, în iulie 2007, de magistrat cu latifundiarul Ioan Zapodeanu, parte într-un dosar de pe masa ei. Drepturile succesorale pentru un teren au fost vândute atunci de Acrâşmăriţei cu 210.000 de euro.
Judecătoarea a încasat banii şi a continuat să instrumenteze litigiul funciar dintre Anisia Fischer şi Zapodeanu. Mai mult, ea a completat în fals declaraţia de avere. „Numele real al persoanei către care s-a înstrăinat cota succesorală a fost înlocuit cu numele altei persoane (unchiul său – n.r.) ce nu a avut vreo legătură cu contractul”, au spus anchetatorii.
Imediat după condamnare, judecătoarea şi-a dat demisia. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au trimis cererea ei pe masa preşedintelui, dar şi-au dat apoi seama că au fost păcăliţi şi au revocat-o ei.
Împrumuturi cu sacul
Ex-judecătoarea este campioană la împrumuturi nereturnate. Ultimul astfel de proces a fost deschis de un pensionar care i-a împrumutat, în 2012, 3.000 de lei. „La îndeplinirea termenului de restituire a împrumutului am contactat-o personal şi telefonic, dar aceasta a invocat diferite motive pentru care nu l-a restituit, iar după câteva luni a refuzat să mai răspundă la telefon. Bănuiesc că tergiversează restituirea pentru a se îndeplini termenul de prescripţie”, s-a plâns Pavel Morariu. Ieri, magistraţii Judecătoriei au admis acțiunea bărbatului și au obligat judecatoarea să plătească cei 3.000 de lei. Ştefana CZELLER
A mai fost obligată să returneze bani
Camelia Acrîşmăriţei a mai fost obligată să plătească 23.500 de euro şi dobândă de 4.924 de lei Corneliei Ştefănescu, şeful de cancelarie al ex-preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României Mihail Vlasov. Și avocatul Adrian Leik a obţinut în instanţa returnarea unui împrumut de 15.000 lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau