La Suceava s-au înfiinţat cele mai multe firme din ţară
Dimensiune font:
La capitolul noi firme înfiinţate există o creştere de 10%, iar la capitolul falimente s-a înregistrat o scădere de 30%
În acest an, în judeţul Suceava s-au înregistrat o serie de rezultate economice remarcabile, susţine Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism. Potrivit oficialului guvernamental, în 2014, la capitolul noi firme înfiinţate, judeţul din nordul Moldovei se situează pe prima poziţie în ţară, cu o creştere de 10 procente. În egală măsură, în sectorul turismului, cea de a doua latură a portofoliului ministrului delegat Jianu, judeţul Suceava se înscrie, cu un salt de 8%, între cele mai însemnate sporuri evidenţiate la nivel naţional. Pe de altă parte, înaltul responsabil ministerial, reliefează că, de la intrarea în vigoare a noului Cod al insolvenţei, judeţul Suceava se situează pe primul loc la scăderea numărului de falimente, respectiv cu o diminuare de peste 30 de procente. „Aceste trei date extrem de importante arată că mediul de afaceri din Suceava este în creştere”, a punctat, în Suceava, ministrul delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism.
6 programe pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii
Conform lui Jianu, politica de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii va continua şi în anul 2015, acestea făcând obiectul a 6 noi programe, pe lângă cele 7 deja accesibile. „În noul an vom derula 6 noi programe pentru ceea ce înseamnă internaţionalizarea, economia socială, economia rurală, micro-industrializarea, dezvoltarea şi susţinerea brandurilor naţionale. Este foarte important ca România să-şi dezvolte propriile branduri, să-şi susţină producţia şi întreprinzătorii autohtoni”, subliniază Florin Jianu.
Responsabilul din Capitală menţionează că noua perioadă de programare europeană 2014-2020 este la început, aducând noi provocări, mai ales în domeniile cercetării şi inovării. „În dezbatere sunt noile programe operaţionale şi o serie de ghiduri ale proiectelor. În acest din urmă caz, este vorba despre ceea ce însemnă cercetarea-dezvoltarea, inovarea, structurile de cercetare, atragerea de cercetători, dar şi cercetarea efectivă în companii”, relevă responsabilul guvernamental. Florin Jianu este de părere că, în 2014, economia României capătă o nouă valenţă, în rândul companiilor nou-constituite pe locul al doilea fiind cele care au drept cod CAEN principal activităţile ştiinţifice, tehnice şi de cercetare.
Lidia DIACONU
„Iată că după ce ani de zile construcţiile s-au aflat pe locul al doilea, direct în top intră, cu nouă o abordare economiei, cercetarea, dezvoltarea şi inovarea” - Florin Jianu, ministrul delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau