Le-a luat o lună ca să aducă piatră spartă pe Sf. Andrei
Dimensiune font:
Ineficienţa pare a fi principala caracteristică a firmei RDV Construct. Într-o lună de zile, aceasta nu a reuşit decât să aducă stradela Sf. Andrei la nivelul de „şanţ umplut cu piatră spartă”, lucrare care, în alte condiţii, s-ar fi realizat în mai puţin de două săptămâni
Lucrările pe tronsonul cuprins între podul Cantemir şi strada Palat continuă să se deruleze în salturi. Dacă la jumătatea lunii august, odată cu primele excavări de pe stradela Sf. Andrei, se părea că artera care leagă podul Cantemir de strada Palat va fi finalizată înainte de termenul estimat (6 luni), de ceva timp lucrările au stagnat. De-abia în ultima săptămână cei de la RDV Construct au mai bifat o etapă - compactarea balastului şi turnarea unui strat de piatră spartă - probabil cu intenţia de a da ieşenilor din zona Splai Bahlui senzaţia că se lucrează. „Este o prostie să acorzi un termen de 6 luni pentru o stradă de nici 200 de metri. În maxim două luni, lucrarea putea fi realizată, cu asfaltări cu tot”, crede unul dintre cetăţenii din cartier. De altfel, ca o confirmare a faptului că mai mult de stă decât se lucrează, ieri, în jurul orei 14, utilajele erau trase pe dreapta!
Vezi şi Lucrări timide pe șantierul de pe Sf. Andrei - GALERIE FOTO / VIDEO
Strada Eternitate, lăsată de izbelişte!
Cât priveşte partea a doua a contractului, cea vizând reabilitarea străzii Eternitate, nici până acum nu s-a dat vreo lovitură de târnăcop. Acelaşi constructor susţinea la jumătatea lunii august că ar putea începe săpăturile şi în Tătăraşi, dar că totul depinde de nişte avize „care trebuie să iasă”. De atunci, a trecut o lună şi nimic nu lasă să se întrevadă faptul că acest constructor ar dori să se apuce de treabă în Tătăraşi. Dan CONSTANTINESCU
* * *
„Este o prostie să acorzi un termen de 6 luni pentru o stradă de nici 200 de metri. În maxim două luni, lucrarea putea fi realizată, cu asfaltări cu tot” - ieşean de pe Splai Bahlui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau