Liber de Ziua Copilului
Dimensiune font:
Senatorii vor vota primii pentru ca Ziua Copilului să fie zi liberă, acordată salariaţilor prin lege. Stabilirea ca zi nelucrătoare de sărbătoare legală a Zilei Copilului urmează să ajungă pe ordinea de zi a Senatului, ca primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor, cu propunere de adoptare.
Citeşte şi
Scandal în cartierul Obcini
REVOLTĂTOR! Parcare pe trotuarul Şcolii „Ion Creangă”
Astfel, se doreşte introducerea în Codului muncii a zilei de 1 iunie, pe lista liberelor legale. Potrivit proiectului, stabilirea zilei de 1 iunie ca zi liberă ar încuraja părinţii să petreacă mai mult timp liber alături de propriii copii. „Trăim într-o societate dominată de valori materiale. Lucrurile care ne presează sunt adesea prioritare și împingem involuntar spre finalul listei timpul pe care îl petrecem cu cei mici. A acorda timp copiilor se transformă, de cele mai multe ori, într-un alt lucru adăugat pe lista cu lucruri de făcut. Petrecerea timpului cu copiii în weekend sau în vacanţe nu substituie faptul că în restul timpului le acordăm prea puţin din programul nostru. Pentru copii este important ca părinţii să fie lângă ei în momentele pe care vor să le împărtăşească”, se arată în proiect.
Însă până acolo mai este puţin, căci pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie adoptată de Senat şi de Camera Deputaţilor, promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.
Sonia PAVELESCU
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau