Licenţa pentru izvoarele de la Slănic a trecut la Institutul de Balneologie FOTO
Dimensiune font:
În aceste condiţii nimeni nu mai poate cere închiderea izvoarelor minerale, aşa cum s-a întâmplat în luna iunie
După ce izvoarele minerale din staţiunea Slănic Moldova au fost închise, în acest an, mai multe săptămâni, primăria din localitate a decis să ia măsuri pentru a nu se mai repeta o astfel de situaţie. Aşa că primarul oraşului, Andrei Şerban, a pus în mişcare mai multe acţiuni juridice pentru a securiza principala resursă a staţiunii.
Pe de o parte, a obţinut, în instanţă, o decizie prin care izvoarele au fost repornite până la reglementarea situaţiei juridice a licenţei de exploatare. Mai mult, primarul a anunţat, atunci, că toată instalaţia de control a izvoarelor de ape minerale va fi transferată pe un teren al Institutului Naţional de Balneologie, pentru a se evita apariţia unor noi situaţii în care apa minerală să fie oprită.
Pe de altă parte, primarul din Slănic Moldova s-a pronunţat pentru transferul licenţei de exploatare a izvoarelor minerale către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, lucru care s-a şi întâmplat zilele trecute.
„De când s-a emis ordonanţa prezidenţială nu am mai avut probleme cu închiderea izvoarelor. Cu toate acestea, considerăm că odată cu preluarea acestor bogăţii în gestiunea Institutului Naţional de Balneologie, nimeni nu va mai putea emite pretenţii sau să ceară închiderea izvoarelor, ceea ce este un lucru extraordinar de favorabil”, a declarat Andrei Şerban, edilul staţiunii Slănic Moldova. O fotocopie a aprobării prealabile a transferului licenţei de concesiune pentru exploatare a fost postată pe contul de Facebook al primarului Andrei Şerban.
Prin adresa 300319/21.08.2015, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale îşi dă acceptul ca Institutul de Balneologie să preia licenţa pentru izvoarele minerale din perimetrul Slănic Moldova.
Citeşte şi: Cum poate ajunge Aeroportul din Bacău la un milion de pasageri
Ionuţ ŞERBAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau