Locuri de muncă pentru persoanele defavorizate
Dimensiune font:
Centru Diecezan „Caritas” Iaşi a lansat ieri, 18 august, două Structuri de Economie Socială (SES), create în cadrul proiectului „IDEAS - Incluziune prin Dezvoltare Economică şi Antreprenoriat Social”, demarat la începutul anului. Astfel, este făcut un pas importat pentru incluziunea pe piaţa muncii a persoanelor din grupuri vulnerabile, refuzate de alţi angajatori. Cele două SES-uri, „CDC SERVICE” (service auto) şi „CAR-TOP EM” (vulcanizare auto), pot fi găsite pe strada Livezilor, nr.2, Iaşi. „Serviciile pe care le vom oferi sunt de foarte bună calitate, toate utilajele fiind profesionale, precum şi personalul foarte bine pregătit. Vom avea şi reduceri pentru clienţii fideli, dar şi foarte multe alte bonusuri. De asemenea, există şi un atelier mobil, la care va putea apela oricine”, a explicat Radu Onişoru, manager al SES-urilor abia deschise. La evenimentul de lansare a celor două noi SES-uri au fost invitaţi colaboratori, parteneri, furnizori, dar şi potenţiali clienţi din mediul de afaceri, care vor apela la serviciile propuse.
Prima dintre cele nouă SES-uri din cadrul proiectului IDEAS, „ART LEMN - atelier de tâmplărie”, membrii echipei începându-şi deja activitatea de prelucrare a lemnului. În continuare, până la finalul anului vor fi deschise alte şase SES-uri, constând într-o fabrică de ambalaje (unde vor fi angajate persoane cu dizabilităţi, în Regiunea Nord Est, rural), o firmă de catering (Regiunea de Nord Est, urban), un centru de recuperare medicală (Regiunea Nord Est, urban), două servicii de îngrijire la domiciliu (Regiunile Nord Est, rural, şi Sud Est, urban) şi o spălătorie auto (Regiune Nord Est, rural).
În plus, din obiectivele proiectului amintim cursuri de formare şi programele de consiliere şi orientare socio-profesională pentru grupul ţintă. Acesta este constituit din 35 persoane cu dizabilităţi, 31 familii care au mai mult de doi copii, 15 familii monoparentale, 102 femei în situaţii de risc, 51 persoane care trăiesc din venitul minim garantat, 31 de persoane care au părăsit timpuriu şcoala. 45 dintre aceste persoane vor fi angajate în cele nouă SES-uri, create prin proiectului iniţiat de Centrul Diecezan „Caritas” Iaşi.
Proiectul IDEAS are o valoare de 8.928.126,25 lei, din care 98% reprezintă alocaţia financiară nerambursabilă din Fondul Social European. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau