Lovitură de teatru în scandalul de la Spitalul „Elena Doamna” EXCLUSIV
Dimensiune font:
O adevărată lovitură de teatru s-a produs în scandalul de la Spitalul „Elena Doamna”. Reamintim că, luna trecută, conducerea spitalului „Elena Doamna” a fost demisă de către Consiliului de Administraţie. Managerul Emil Anton şi directorul medical Răzvan Socolov şi-au pierdut funcţiile, după ce un bebeluş a fost declarat mort la naştere. Părinţii copilului s-au plâns că mama a fost lăsată să se chinuie singură peste noapte. Întâi, conducerea maternităţii a susţinut că gravida a fost consultată din primele ore şi atât ea, cât şi pruncul erau în stare bună. Autopsia a dovedit însă că pruncul murise cu 24 de ore înainte de naştere, iar varianta medicilor a devenit că... au confundat bătăile inimii mamei cu cele ale copilului. Acum, Răzvan Socolov a atacat la Tribunal demiterea.
Supărat şi pe CJ
Ex-directorul medical cere anularea hotărârii CA, dar şi a deciziei preşedintelui Consiliului Judeţean care i-a urmat. El spune că demiterea sa nu a respectat legea: „Consiliul de Administraţie nu are dreptul să emită o hotărâre prin care să dispună eliberarea din funcţie a managerului sau a altor membri ai comitetului director, doar să facă propunerea. CJ nu putea dispune revocarea mea din funcţia de director medical, neavând competenţe în acest sens”.
Se declară victima presei
Dr. Socolov se declară o victimă a... presei! „Dispoziţia nu are în vedere o analiză reală şi documentată a faptelor petrecute. Am fost îndepărtat din funcţie în mod nelegal şi abuziv. Graba cu care s-a luat măsura sancţionării unei singure persoane, în condiţiile în care, conform atribuţiilor specifice postului, nu avea nicio implicare directă în desfăşurarea procedurilor medicale, demonstrează fără echivoc faptul că, sub presiunea mediatică, s-a căutat rapid un ţap ispăşitor”, a adăugat acesta, susţinând că era în concediu medical în timpul evenimentelor.
Cere daune morale
Dr. Socolov şi-a mai dat seama că nu a fost plătit cum trebuie încă din decembrie 2011 şi nu i s-a trecut funcţia în sistemul de evidenţă electronică a salariaţilor. Pe lângă restanţele salariale, cere şi... daune morale de 20.000 de lei! „Mi s-a creat un grav prejudiciu de imagine”, le-a mai spus medicul judecătorilor. Deocamdată, procesul se află în faza preliminară prevăzută de noul Cod de procedură civilă, judecătorii aşteptând ca spitalul să-şi exprime poziţia. E clar însă că e ceva tare putred în sistemul medical dacă, după o asemenea tragedie, doctorii sunt primii care ajung să ceară daune morale! Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau