Lucrările la şoseaua de centură din Bacău încep la primăvară
Dimensiune font:
Încurcăturile repetate au dus la amânarea deschiderii şantierului viitoarei rute ocolitoare * startul trebuia dat pe 24 septembrie, însă a fost amânat fiindcă firma constructoare nu a primit avansul de la CNADNR * şefii drumarilor explică refuzul plăţii prin încurcăturile apărute la finanţare
Contractul pentru lucrările la şoseaua de centură a fost semnat pe 1 aprilie, zi care a anunţat încă o mare păcăleală. „Ordinul de începere a lucrărilor se va da în maximum 49 de zile, dar considerăm că până în Paşte vom avea şi autorizaţia de construire şi nu vom mai aştepta cele 49 de zile”, a spus atunci Ştefan Neaga, directorul CNADR. Între timp situaţia s-a complicat, iar constructorul aşteaptă primăvara lui 2016 pentru a se apuca de treabă.
Alţi bani, altă distracţie
Lucrările vor fi executate de firma turcă Eko Insaat, care ar fi trebuit să primească un avans de la CNADNR, însă banii nu au intrat în cont. Banii nu mai pot fi plătiţi din POS T (Programul Operaţional Sectorial Transport 2007 – 2013) pentru că trebuie recuperat până se închide finanţarea, adică la sfârşitul anului. În schimb, banii vor proveni din POIM (Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020), iar avansul va putea fi dat după 1 ianuarie 2016. „În aceste condiţii, după ce vom face organizarea de şantier, vom depinde în mare măsură doar de vreme. Cred că din martie vom începe lucrările propriu-zise. Oricum, dacă primeam avansul acum şi ne apucam de organizarea de şantier, numai bine venea iarna până să începem treaba”, a declarat Osman Saraçoğlu, reprezentantul constructorului.
Şoseaua de centură a Bacăului a fost scoasă la licitaţie în aprilie 2013, iar câştigătoarea este compania turcească Eko Insaat Ve Tic As, care a avut preţul ofertat de 393,8 milioane de lei. Contribuţia Comisiei Europene prin Fondul de Coeziune este de 85% din valoarea totală, diferenţa fiind asigurată de la bugetul de stat.
Citeşte şi: Investiţii de 4 milioane euro la Casa „Cancicov”
Clara DIMA
Centura va avea peste 30 de kilometri şi va pleca pe două axe - una de lângă comuna Nicolae Bălcescu, care va duce până aproape de satul Bogdan Vodă, din comuna Săuceşti, cu o lungime de 12 kilometri. A doua axă va face joncţiunea la Centrul de Afaceri şi Expoziţii, cu o lungime de 18 kilometri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau