Lucrările la viitoarea şosea de centură a municipiului Rădăuţi vor debuta în primăvară
Dimensiune font:
Viceprimarul municipiului Rădăuţi, Tiberiu Epifanie Maerean, care este delegat cu atribuţiile primarului, a declarat ieri după-amiază, într-o conferinţă desfăşurată la sediul administraţiei locale, că a mai fost făcut încă un pas pentru realizarea viitoarei şosele de centură a municipiului Rădăuţi, arteră care va înlătura traficul rutier greu de pe raza localităţii. Mai precis, Maerean a afirmat că după realizarea documentaţiei topo-cadastrale şi a expropierilor, din primăvara anului viitor vor debuta lucrările la primul tronson al inelului de centură.
„Recent au fost alocaţi bani de la Guvern pentru întocmirea documentaţiei topo-cadastrale şi pentru exproprieri. Până în primăvară va fi finalizată această documentaţie şi va fi dat startul lucrărilor, în condiţiile în care licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost câştigată de o firmădeţinută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu. Cel mai probabil, anul viitor se va lucra la primul tronson care va lega zona Vadul Vlădichii de şoseaua spre Dorneşti, apoi la cel care face legătura între Vadul Vlădichii şi drumul naţional 17 A, spre comuna Marginea”, a precizat viceprimarul Tiberiu Epifanie Maerean.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau