Macaleţi, noul vicepreşedinte al ADI Euronest
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, social-democratul Costică Macaleţi, a fost ales vicepreşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Euronest. Macaleţi a fost ales în timpul şedinţei extraordinare de constituire a noii conduceri a ADI Euronest, care a avut loc joi, la Iaşi. În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost ales preşedinte al ADI Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi.
ADI. EURONEST a fost înființată în 2008, Consiliul Județean Botoșani fiind membru fondator, alături de celelalte consilii județene din Regiune: Iași, Bacău, Neamț, Suceava și Vaslui.
Citeşte şi
Proiect pentru o nouă creşă din fonduri europene
Până în prezent, prin ADI. EURONEST au fost atrase peste 22 de milioane de euro pentru investiții în infrastructura pentru situații de urgență, dezvoltarea și actualizarea programelor de studii de licență și master destinate TIC de la universitățile din Regiune, subvenționarea de stagii de practică ale studenților la companii de profil, promovarea oportunităților de investiții, derularea de proiecte de cercetare industrială comune între companii și universități pentru dezvoltarea de soluții și tehnologii cu aplicabilitate în economie.
Pe parcursul ședinței a fost prezentată o informare privind proiectele ce vor fi depuse de ADI EURONEST, precum și evenimentele ce vor fi organizate până la sfârșitul anului 2016.
Astfel, vor fi avute în vedere intervenții destinate unor comunități marginalizate din Regiune -POCU 2014-2020, 4.2 Dezvoltare Locală Integrată în comunitățile marginalizate, sprijin pentru investiții ale companiilor de IT în vederea accesării de fonduri europene și creării de locuri de muncă în județele membre - 50 de companii din 6 județe, organizarea unui eveniment destinat start-up-urilor (Start-up și Spin-off, POC 2014-2020), precum și crearea unui drum al vinului care să propună pachete integrate de servicii turistice, cu implicarea cramelor și podgoriilor din Regiune, a agențiilor de turism și a locațiilor de cazare interesate.
Următoarea ședință va avea loc la mijlocul lunii octombrie, la Vaslui.
Alina CALINIUC
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau