Mafia RADEF, mai puternică decât deciziile instanţelor? EXCLUSIV
Dimensiune font:
Regia de distribuţie a filmelor a făcut apel la decizia Tribunalului Iaşi, referitoare la trecerea cinematografelor din Iaşi în administrarea Primăriei Iaşi
După ce au fost blocate ani de zile de ineficienţa unei regii ghidate de interese criminale faţă de patrimoniul cinematografic românesc, clădirile din Iaşi în care au funcţionat şi încă se mai învârte, arar, bobina de celuloid, sunt din nou blocate de grupurile de interese ale RADEF. Ultima noutate de pe frontul în colaps al cinematografiei ieşene este aceea că decizia Tribunalului Iaşi, prin care cinematografele din Iaşi pot trece în patrimoniul Primăriei Iaşi, a fost atacată de către RADEF. „După ce Tribunalul Iaşi ne-a dat câştig de cauză, cei de la RADEF au făcut apel. Aşteptăm să ne transmită Curtea de Apel Iaşi termenul de judecată”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Această acţiune în instanţă este strâns legată de o decizie dată de instanţă, prin care Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) era obligată să semneze procesul verbal de predare a tuturor bunurilor imobile, clădire şi teren, precum şi a bunurilor mobile, respectiv dotările pe care le au cinematografele. „Prima instanţă ne-a dat nouă câştig de cauză, în ce priveşte trecerea în proprietatea municipiului Iaşi a cinematografelor Victoria, Republica, Dacia şi Tineretului. În ce priveşte Cinematograful Copou, în acest caz va trebui să alegem o altă cale de atac, motivat de faptul că acea locaţie a fost vândută şi s-a făcut transferul către un alt proprietar. În niciuna dintre cauze nu ne vom opri, decât în cazul unei decizii definitive a unei instanţe finale”, a declarat primarul Mihai Chirica. După preluarea în proprietate a acestor cinematografe, se va intra în Consiliul Local cu un proiect prin care să se aloce sume de bani din fondul de rezervă, pentru proiectarea şi modernizarea lor.
Ce destinaţii vor avea cinematografele Iaşului
După trecerea în proprietatea municipiului Iaşi a acestor cinematografe, primul lucru care se va face va fi preluarea actualului personal al RADEF, iar mai apoi consolidarea şi refuncţionalizarea acestor spaţii. Potrivit edilului Iaşului, Cinematograful Victoria, cel mai conservat dintre toate cele patru săli care mai există în Iaşi, cu o capacitate de 900 de locuri, s-ar preta foarte bine pentru înfiinţarea unei săli multifuncţionale, care poate găzdui şi spectacole de Filarmonică. În ce priveşte Cinematograful Republica, acesta ar urma să găzduiască un centru de actorie şi de promovare a filmului artistic. Nu în ultimul rând, la Cinema Dacia, sală de 250 de locuri, acaparată pe sub mână de către deputatul Daniel Oajdea, se doreşte înfiinţarea unei săli de spectacole pentru copii. Celelalte două cinematografe, Copou şi Tineretului, ultimul mistuit de flăcări acum câţiva ani, au un statut juridic aparte, aici fiind necesare nişte proiecte mai complexe. Nelu PĂUNESCU
„În niciuna dintre cauze nu ne vom opri, decât în cazul unei decizii definitive a unei instanţe” - Mihai Chirica, primarul Iaşului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau