Magazin distrus de foc
Dimensiune font:
Un magazin mixt din satul Draxini, comuna Băluşeni, a fost distrus într-un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi. Flăcările au cuprins, mai întâi, bunurile dintr-un grup sanitar, aflat în spatele magazinului, construit ca o prelungire a clădirii, extinzându-se atât la acoperişul construcţiei, cât şi la o magazie. “S-au salvat şi protejat de foc bunurile din interiorul clădirii şi o gospodărie din imediata vecinătate, valoarea bunurilor salvate fiind estimată la 180.000 de lei”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoşani. Au ars grupul sanitar, o magazie, 180 mp din acoperişul clădirii şi 120 mp din tavan, pagubele fiind de circa 30.000 de lei. Cauza probabilă de incendiu o constituie acţiunea intenţionată.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau