Mai mulţi bani la pensia anticipată parţial
Dimensiune font:
Botoşănenii care se pregătesc să iasă la pensie anticipat au primit o veste excelentă * ei vor primi mai mulţi bani la pensia anticipată parţial pentru că a scăzut volumul penalizărilor impuse de stat
Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii au anunţat că începând cu data de 17 iulie 2016 au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr.142/2016. În urma acestei modificări se schimbă modul de calcul al pensiei anticipate parţiale, iar din această modificare rezultă o creştere a sumei cuvenite drept pensie anticipată, respectiv o scădere a penalităţii calculate.
Citeşte şi Primăria Suceava nu are bani să spele calul domnitorului Ştefan cel Mare EXCLUSIV
Legea veche prevedea o penalitate unică, care nu ţinea cont de stagiul suplimentar de cotizare, şi care era mai mare decât valorile care au intrat în vigoare începând cu 17 iulie 2016. „Noua lege este mai avantajoasă pentru acele persoane care vor solicita acordarea pensiei anticipată parţială. În acest fel, penalizarea este mai mică decât până acum, de maximum 30% faţă de 45%, cât era înainte. În funcţie de vechimea pe care persoanele o realizează peste stagiul obligatoriu de cotizare, penalizarea este din ce în ce mai mică pentru fiecare lună de anticipare”, a declarat directorul executiv al CJP Botoşani, Marius Constantin Budăi.
Clarificări pentru pensionari
Dacă stagiul obligatoriu de cotizare la bărbaţi este de 35 de ani şi persoana solicitanta a realizat 38 de ani şi 6 luni, de exemplu, va avea o penalizare de 0,35% pe lună aplicata până la acoperirea celor doi ani care i-au mai rămas până la acordarea pensiei pentru limita de vârstă, faţă de 0,5%, cât reprezintă penalizarea pentru acele persoane care mai au cinci ani până la pensia pentru limită de vârstă. Dacă solicitantul are şapte ani peste stagiul obligatoriu de cotizare – adică 42 de ani de stagiu de cotizare – atunci penalizarea este de numai 0,15% pe fiecare lună de anticipare. Dacă până acum penalizarea era fixă, indiferent de numărul de ani munciţi peste stagiul complet de cotizare, modificările aduse legii pleacă de la principiul potrivit căruia cu cât vechimea realizată peste cei 35 de ani obligatorii este mai mare, cu atât penalizarea la pensia anticipată parţială este mai mică.
Altă modificare prevăzută în Legea nr.142/2016 prevede că persoanele care au muncit în grupa I de muncă şi/sau în condiţii speciale de munca mai puţin de doi ani pot să beneficieze, totuşi, de o reducere a vârstei de pensionare. Mai precis, fracţiunile de stagiu de cotizare în grupa I şi/sau în condiţii speciale pot fi cumulate cu perioadele de stagiu realizate în condiţii deosebite de muncă.
Pentru reducerea vârstei standard de pensionare pentru munca în condiţii deosebite, o persoană are nevoie de cel puţin şase ani lucraţi în asemenea condiţii. Până acum, cei care aveau fracţiuni de stagiu în grupa I şi/sau în condiţii speciale (sub doi ani) nu se puteau bucura de reducerea vârstei de pensionare.
Alina CALINIUC
Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau