Mama care şi-a ucis bebeluşul a fost arestată
Dimensiune font:
Ea riscă 25 de ani de închisoare * se pare că femeia a comis crima în urma unei depresii post-natale * ea era cunoscută cu afecţiuni psihiatrice
Elena Roxana Smocot, tânăra de 27 de ani din Bârlad care şi-a măcelărit bebeluşul de doar o săptămână, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii de la Tribunalul Vaslui. Ea este acuzată de omor calificat. În timp ce soţul său se afla la muncă, ea şi-a lovit copilul nou-născut cu o violenţă extremă -- l-a dat cu capul de pereţi, l-a călcat în picioare, l-a despicat cu o bucată de teracotă, i-a scos organele şi l-a pus într-o pungă, în cada locuinţei. Martori la scenele terifiante au fost fiul mai mare al femeii, în vârstă de 4 ani, şi nepotul acesteia, de 7 ani. De altfel, copilul mai mare a fost cel care i-a spus mamei sale la telefon, că mătuşa îl loveşte pe bebeluş, iar femeia a venit imediat la casa cumnatei. Văzând urmele măcelului, femeia a anunţat incidentul la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă.
„Nu am mai întâlnit un caz de o astfel de violenţă”
Imediat au fost alertaţi poliţiştii, care au demarat cercetările, sub coordonarea procurorului criminalist. „Nu am mai întâlnit un caz de o astfel de violenţă la un copil. (...) A fost deschis dosar penal pentru omor calificat. Urmează ca femeia să fie supusă unei expertize psihiatrice”, a declarat procurorul criminalist Alice Ruja. Femeia era cunoscută cu afecţiuni psihice, ea fiind internată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad în 2010 şi în 2012. Crima a avut loc într-un cartier de case situat la periferia Bârladului. Mama criminală fusese externată pe data de 8 iunie din spital, după ce născuse un copil sănătos. Se suspectează că femeia a suferit o depresie post-natală.
Tudor IFRIM
Dacă se va constata că femeia a avut discernământ în momentul comiterii oribilei crime, ea riscă să petreacă peste 25 de ani după gratii
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau