Martirul închisorii însângerate de la Aiud a murit
Dimensiune font:
Grigore Caraza s-a stins din viaţă luni * corpul neînsufleţit a fost depus la capela Bisericii „Sfântul Gheorghe”, iar înmormântarea va avea loc astăzi la Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamţ
Grigore Caraza a trăit 85 de ani. Mai bine de jumătate dintre viaţă i-a fost însă confiscată, el fiind condamnat la aproape cinci decenii de suferinţă cruntă: a stat 21 de ani în detenţie, în condiţii cumplite, din care 18 la Aiud, a fost condamnat la muncă silnică, a supravieţuit frigului, foamei şi bătăilor, după care au mai urmat peste 20 de ani de exil în Statele Unite.
50 de ani de suferinţe
Toate suferinţa i s-a tras de la faptul că a fost lider al rezistentei anticomuniste din aceasta zonă. „Cred că am pierdut unul din cei mai frumoşi, mai buni, mai nobili concetăţeni din Piatra Neamţ, unul din cei mai frumoşi români, iar eu mi-am pierdut un prieten. A fost un om care s-a înnobilat prin suferinţă. A fost unul din cei 56 de deţinuţi de la Aiud din totalul de 7.000 care nu au putut fi reeducaţi. Un exemplu ar fi că atunci când a ieşit prima dată din puşcărie a refuzat biletul de tren, spunând nu mai primesc nimic de la voi. Merg pe jos până la Piatra Neamţ”, a povestit scriitorul Adrian Alui Gheorghe, prieten apropiat al lui Grigore Caraza. Despre viaţa sa, despre anii de detenţie şi despre ce a însemnat perioada comunistă în România, Grigore Caraza a povestit în lucrarea „Aiud însângerat”, ajunsă la cea de-a cincea ediţie. În concluzia cărţii acesta mărturisea că „Viaţa l-a strivit, dar nu l-a învins”. Şi a plecat din lumea aceasta un învingător. Întrebat în urma cu un an la lansarea celei de-a cincea ediţii a volumului „Aiud însângerat” ce ar schimba dacă ar lua viaţa de la capăt, Caraza a răspuns: „Dacă aş lua viaţa de la capăt nu l-aş uita niciodată pe Dumnezeu, nu aş uita de Ceruri şi nu m-aş despărţi niciodată de Ceahlăul pe care atunci când am urcat prima dată mi-am spus că acum sunt un rege”. Grigore Caraza s-a născut pe 1 februarie 1929, la Poiana Teiului.
Alina FERENŢ
„L-am vizitat în urmă cu câteva zile la spital şi la plecare am întrebat ce să îi duc când vin data viitoare. Mi-a spus: un zâmbet. Cred că toţi îi suntem datori cu acest zâmbet” - scriitorul Adrian Alui Gheorghe
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau