Maternitate pentru căţei
Dimensiune font:
Iubitorii de animale vor să reamenajeze un spaţiu la padocurile de la marginea oraşului pentru puii maidanezilor strânşi de pe străzile oraşului Botoşani
Mai exact ar fi vorba despre o maternitate – creşă pentru animalele fără stăpân, intenţia fiind comunicată de către membrii Asociaţiei Ador, conducerii Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA).
Detaliile unui proiect în premieră
Obiectivul propus spre transformare este vechiul padoc utilizat pentru câinii maidanezi. „Vor să facă maternitate pentru câini, jumătate din vechiul padoc să fie folosit pentru pui efectiv. O maternitate – creşă cum s-ar spune. Să fie condiţii mai speciale pentru căţele gestante iar puii să fie ţinuţi în condiţii cât de cât bune faţă de ceilalţi”, a declarat Lucian Drăghici, director DSPSA. Lucrările vor fi efectuate din bani proveniţi din donaţii dar şi pe bază de voluntariat cu implicarea iubitorilor de animale de la Botoşani. „Au deja un proiect, au o sponsorizare dar nu totală, noi am căutat un constructor care e dispus să facă lucrarea respectivă. Când au strânşi toţi banii, se apucă de treabă. Ei vor să cumpere materialele dar forţa de muncă va fi mai mult pe bază de voluntariat”, a mai spus directorul DSPSA. Momentan padocul integral de la marginea oraşului funcţionează la jumătate din capacitate, mare parte din patrupede fiind date spre adopţie în străinătate.
Codrin ISPAS
„Se vor să reamenaja cuştile, o parte din acoperiş, dar şi o parte din pardoseală” - Lucian Drăghici
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau