Mesajul liderului tinerilor liberali din judeţul Vaslui către protestatari
Dimensiune font:
Şi tinerii nou intraţi în politică se solidarizează cu protestatarii ultimelor zile care vor schimbarea din temelii a clasei politice. Aceştia susţin că tragedia de la Club "Colectiv", în care atâţia tineri şi-au pierdut viaţa sau au fost grav răniţi, a arătat adevărata faţă a tinerilor din ţara noastră şi puterea pe care o deţin. Tudor Polak, preşedintele tinerilor liberali din judeţul Vaslui, afirmă că puterea de a schimba, de a forţa reformarea şi de a-i exclude pe cei incapabili de schimbare şi dornici de a se eterniza în funcţii.
„De această dată tinerii au arătat că ştiu clar ce vor. O generaţie matură, puternică în faţa suferinţei, solidară şi activă a ieşit în stradă în întreaga ţară şi protestează împotriva corupţiei sistemice şi sistematizate. Ca tânăr al acestei ţări, mă regăsesc în protestul fiecărui tânăr ieşit în stradă. Am fost şi rămân solidar cu cei care, în oraşele Vaslui şi Bârlad, în alte localităţi ale judeţului, precum şi peste tot în ţara au cerut schimbarea. Sunt convins că nu din cărţi au învăţat definiţia spiritului civic, ci din acţiunile de zi cu zi, din implicare, din căutarea şi găsirea de soluţii pentru schimbare. Tinerii liberali din judeţul Vaslui doresc şi ei această schimbare şi o solicita de multă vreme. TNL Vaslui a înţeles că aceasta schimbare trebuie pornită din interiorul partidului, mutând, în mod necesar, accentul pe noua generaţie de tineri. Acesta a fost şi rămâne principalul meu obiectiv din momentul în care am preluat mandatul de preşedinte al acestei organizaţii de tineret”, spune Tudor Polak.
Aceasta mai precizează că uniţi, tinerii pot fi de neoprit, dar şI că democraţiile moderne nu pot exista fără partide.
„Vrem, şi împreună vom reuşi, să "resetăm" nu doar clasa politică, ci şi modul în care au înţeles unii să facă administraţie. Este nevoie de tineri curaţi, cu viziune şi entuziasm în poziţii cheie din administraţia judeţului. Uniţi trebuie să producem schimbarea la faţă a acestui judeţ. "Altceva", “Schimbare” înseamnă ruperea legăturilor cu trecutul, ruperea de PSD, ruperea de un sistem în care jumătatea de măsură a fost norma oficială. Nu pot să nu trag cu ochiul şi în ograda PSD, să văd că Mitica Buzatu (cel care chiar şi în ochii unora dintre colegii mei din PNL rămâne veşnic neprihănit) a rămas singurul care şi la acest moment considera că Victor Ponta nu trebuia să îs idea demisia. PSD nu se va reforma niciodată pentru că nu poate şi nu înţelege noţiunea. Este motivul pentru care şi eu şi voi, toţi tinerii, în baza noii agende care se scrie în aceste zile, avem obligaţia de a duce protestul spontan la un alt nivel, un nivel structurat, instituţional. Putem începe prin a cere demisiile celor care, de 25 de ani, de când se afla în fruntea acestui judeţ, ne-au ţinut în sărăcie şi subdezvoltare”, a subliniat Tudor Polak, copreşedinte TNL Vaslui.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau