Mica Unire, confiscată de “arnăuţii” de la Bacău

default

Dimensiune font:

| 25-01-2017 05:15

Jandarmii de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău au impus măsuri mai aspre decât sepepiştii preşedinţilor care s-au prins în Hora Unirii în anii trecuţi * deşi la manifestările de ieri de la Iaşi nu au fost prezent nici şeful statului, nici al Guvernului sau ai Parlamentului, jandarmii, într-un exces de zel inedit, au impus restricţii la punctele de acces în piaţă şi au făcut ping-pong cu ieşenii * în locul unei bucurii populare care ar fi trebuit să anime Piaţa Unirii, centrul Iaşului a fost imaginea unui stat poliţienesc, cu forţe de represiune pregătite să curme în faşă orice manifestare spontană închinată unui moment istoric

 În lipsa cohortelor de oficiali de la Bucureşti, cu excepţia miniştrilor Culturii şi Apărării, manifestările de la Iaşi, prilejuite de 158 de ani de la Unirea Princiatelor Române, au fost confiscate, prin forţă, cu “bulanul cuvântului lipsă”, de către Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău. De parcă jandarmii ieşeni nu ar fi fost de ajuns pentru a ţine “în frâu” o bucurie populară, la aceste manifestări au fost arvuniţi “arnăuţii” de la Bacău, care, prin cel mai extrem exces de zel, au reuşit să întoarcă pe dos, atât măsurile organizatorice ale Primăriei, cât şi mica bucurie care i-a însoţit pe ieşeni până în Piaţa Unirii. Încă de la primele ore ale dimineţii, aceştia au împresurat cu sute de garduri, perimetrul delimitat între strada Lăpuşeanu, b-dul Independenţei, strada Cuza Vodă şi b-dul Ştefan cel Mare. Ca niciodată, cordoane de jandarmi care flancau gardurile de protecţie au fost sesizate până spre capătul b-dului Independenţei şi chiar pe strada Lăpuşeanu, spre Muzeul Unirii. Nu se ştie cât de bine informaţi au fost jandarmii băcăuani asupra perimetrului pe care îl aveau de asigurat, dar cu siguranţă nu aveau ce căuta filtre ale Jandarmeriei la jumătatea străzii Lăpuşneanu, semn al unei necunoaşteri a terenului în care au acţionat.
Abuzuri ale jandarmilor băcăuani
Practic, la o trecere în revistă a participanţilor la manifestările din Piaţa Unirii, majoritatea a fost dată de jandarmi şi poliţişti, precum şi de membri şi simpatizanţi ai partidelor politice care au fluierat şi huiduit până la răguşeală la mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, citit de un reprezentant al cabinetului, şi prea puţin de români care au venit cu copiii să vadă parada militară şi să simtă la cald aniversarea unui moment istoric de acum 158 de ani în urmă. Practic, timp de câteva ore, în intervalul 9.00- 12.30, centrul Iaşului a fost împresurat cu garduri iar ieşenii au fost supuşi unor adevărate controale poliţieneşti. Jandarmii şi poliţiştii flancau mai fiecare scară de bloc din centrul Iaşului, scări din care, în loc să iasă români cu steaguri tricolore, ieşeau studenţi sirieni care fluturau cheile de la bolizi, ceea ce întărea imaginea unui decembrie 89. Ei bine, în locul unei atmosfere, măcar patriotarde, participanţii la manifestări au fost întâmpinaţi de unităţi de represiune ale Jandarmeriei, încordate şi arogante, care s-au descurcat execrabil, încolţind mulţimea ca pe nişte potenţiali infractori. În timp ce reprezentanţii mass mediei erau somaţi să prezinte acreditări pentru a li se permite accesul în perimetrele oficiale, lucru neconform cu măsurile stabilite de organizatori, jandarmii băcăuani au fost protagoniştii unor măsuri absurde şi abuzive, purtând oamenii care trebuiau să pătrundă în piaţă, de la un punct de acces la altul. Practic, până spre orele 10.40, atunci când au început să se perinde politicienii spre piaţă, ieşenii au jucat hora unirii în jurul perimetrului, de la un punct de acces la altul, pentru că aşa au vrut nişte jandarmi lipsiţi de coordonare. Acest lucru a fost acuzat chiar de reprezentanţii Primăriei Iaşi, în calitate de organizatori, care s-au plâns de faptul că jandarmii de la Bacău au jucat în piaţă după propiile reguli. “Măsurile noastre au fost conforme cu cele trasate de organizator. Au fost măsuri de securitate normale”, atât a putut să spună Ionuţa Catană, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. Nelu PĂUNESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei