Mii de femei se pot testa gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin
Dimensiune font:
Judeţul Bacău a primit o suplimentare de fonduri ce acoperă, până la finele acestui an, peste 3.000 de teste * în judeţ sunt două reţele de screening: una la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti
Programul de screening pentru depistarea cancerului de col uterin continuă, iar femeile sunt aşteptate să bată la uşa medicului de familie pentru a solicita trimitere către centrele de recoltare. În anul 2014, în judeţul Bacău, 2.321 de persoane au fost testate, dintre care 702 în trimestrul trei. „Din totalul femeilor testate în trimestrul respectiv, 663 au primit un rezultat bun, iar 39 (aproximativ 5%) au avut un rezultat pozitiv ce înseamnă de la afecţiuni minore până la leziuni maligne”, a declarat dr. Cecilia Lucaci, şef departament în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău. Din cele 702 femei testate, peste 560 au primit totuşi recomandări de la medici pentru repetarea testării, să urmeze un tratament ori un examen de specialitate.
Programul continuă
Vestea bună pentru băcăuancele care doresc să beneficieze de acest program este că judeţul a primit o suplimentare de fonduri. „Chiar facem un apel către persoanelor care s-au prezentat la medicul de familie şi aşteptau un răspuns, să se adreseze acestora pentru că sunt bani suficienţi. Am primit o rectificare bugetară care acoperă teste pentru încă 3.300 de persoane”, spune dr. Cecilia Lucaci, DSP Bacău. Numărul testelor acoperite până la sfârşitul acestui an este mai mare decât cel efectuat în primele nouă luni ale lui 2014. Programul va continua şi anul viitor. În judeţul Bacău sunt doua reţele de screening. Una la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi cealaltă la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti.
Cum funcţionează prgramul
Prima veriga din reţea este medicul de familie, unde femeile completează un formular şi apoi merg la un centru de recoltare. Formularul şi proba rămân la ginecolog, urmând ca aceasta din urmă să fie citită într-un laborator. Rezultatul se transmite medicului de familie, care-şi va informa pacienta. Dacă sunt probleme, femeia va primi recomandare pentru a merge la un consult de specialitate. 43 de cazuri de cancer în 2013 Programul de screening pentru cancer depistarea timpurie a cancerului de col uterin a fost demarat de Ministerul Sănătăţii la jumătatea lunii septembrie 2012.
Ionuţ ŞERBAN
În anul 2013, circa 8.600 de femei s-au testat, fiind depistate 43 de cazuri noi de cancer de col uterin. Adresabilitatea a scăzut însă anul acesta
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau