Milioane de lei pentru investiţii în comunele ieşene
Dimensiune font:
Din bugetele primăriilor din judeţul Iaşi pentru anul 2017, cei mai mulţi bani merg în infrastructura rutieră şi modernizarea şcolilor
Primăriile judeţului Iaşi şi-au aprobat bugetele în şedinţele de consiliu local programate pentru sfârşitul lunii martie. O bună parte din bani va fi destinată investiţiilor în drumuri, şcoli şi lucrări de canalizare. La Tătăruşi, bugetul aprobat al comunei se ridică la peste 1 milion de euro, mai mare decât în2016. Aici, investiţiile se vor îndrepta către partea de infrastructură rutieră şi iluminat public iar alte proiecte au fost depuse prin Programul Naţional de Dezvoltare locală. În comuna Deleni, 3 milioane de lei sunt bani alocaţi pentru investiţii în drumuri, iluminat public, canalizare, şcoli, cămin cultural cât şi achiziţionarea unui echipament de supraveghere video pe drumurile publice din comună. Numai pentru drumuri, suma alocată se ridică la aproximativ 1 milion de lei. În comuna Heleşteni, bugetul aprobat se ridică la 3,4 milioane lei, din care 1,6 milioane lei vor merge către învăţământ. Printre priorităţile de investiţii se află modernizarea şcolilor, dispensarului şi a drumurilor comunale. În comuna Valea Seacă, veniturile bugetare se ridică la 9 milioane de lei, însă cheltuielile depăşesc acest prag cu aproape 2,6 milioane lei. Aici, 3 milioane lei sunt dirijaţi capitolului de investiţii, pentru reparaţii în infrastructura şcolară, modernizarea drumurilor şi a iluminatului public stradal. La Ciurea bugetul local aprobat se ridică la 22,3 milioane lei, din care 5,3 milioane lei sunt alocaţi investiţiilor din acest an. În programul de investiţii se regăsesc lucrări de reabilitare la şcolile din Picioru Lupului, Dumbrava, Lunca Cetăţuii, şcoli noi şi grădiniţe în Slobozia, Curături şi Lunca Cetăţuii, construirea unor centre de zi, extinderea reţelei de gaz în Dumbrava, modernizarea iluminatului public, realizarea unor noi etape pentru extinderea sistemelor de canalizare în Lunca Cetăţuii şi modernizarea unor artere rutiere în comună. În comuna Grajduri, totalul veniturilor se ridică la 5,2 milioane lei însă cheltuielile depăşesc suma de 6,4 milioane lei. În programul de investiţii pentru infrastructură s-a alocat puţin peste 900.000 lei, fiind prinse lucrări pentru sistemul integrat de alimentare cu apă şi canalizare pentru localităţile comunei şi reabilitarea unor şcoli.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau