Mircea Geoană crede că moţiunea de cenzură a opoziţiei va duce la căderea Guvernului Ponta
Dimensiune font:
Fiecare zi în care Victor Ponta rămâne primul ministru al României este o zi pierdută pentru ţară, a declarat astăzi, în Suceava, Mircea Geoană, preşedintele Partidului Socialist Român (PSRO), făcând referire la modurile în care premierul "gestionează treburile ţării şi conduce cruciada anti justiţie". „În clipa de faţă există un plan de stoparea a progresului pe care justiţia românească îl face în lupta împotriva corupţiei, un plan deliberat, strategic, coordonat de Victor Ponta şi aliaţii săi", a arătat Geoană, opinând că „aceşti oameni nu sunt capabili să asigure bună guvernare în România". Astfel, liderul PSRO a precizat că formaţiunea pe care o conduce va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie la adresa Guvernului, subliniind că, în ciuda faptului că problema votului diasporei pare un subiect relativ îngust, faţă de oceanul de probleme cu care România se confruntă, din punct de vedere simbolic „aceasta reprezintă una dintre cele mai puternice atacuri împotriva democraţiei, din ultimii 25 de ani". „Nu există, în opinia mea corupţie mai gravă, lovind mai la temelia sistemului democratic, decât un regim politic, un guvern care, în mod cinic şi deliberat, blochează accesul al vot al cetăţenilor ţării sale", a explicat Mircea Geoană. Şeful Partidului Socialist Român este de părere că moţiunea de cenzură iniţiată de PNL este un eveniment excepţional din punct de vedere al încărcăturii emoţionale, simbolice, democratice şi politice, PSRO fiind decis să o susţină şi din cauza „întârzierii demersurilor pentru o reprezentare corectă a diasporei în alegerile din anul viitor". „Şansele de succes ale unei asemenea moţiuni de cenzură vor putea fi stabilite doar în Parlament, în următoarele 10 zile. În mod formal, colegii mei, senatori şi deputaţi, îşi vor asocia semnăturile la moţiunea de cenzură a iniţiatorilor şi vom vedea, în zilele următoare, care sunt elementele concrete din Parlament. Nu pot da acum un pronostic cu privire la şanse, majoritatea politică părând să stea, astăzi, relativ stabil. În Parlament, cât şi în partide, există foarte multă nemulţumire şi se poate întâmpla orice. În 10 zile se pot schimba foarte multe lucruri", a conchis Mircea Geoană, preşedintele PSRO.
Mircea Geoană a participat la lansarea formaţiunii în Suceava, liderul judeţean al acesteia, senatorul Mihai Neagu, precizând că deja PSRO are în judeţ 1.000 de membri, numărul acestora urmând a ajunge la 5.000, până la alegerile locale din vara lui 2016. La întâlnire a participat şi senatorul de Bacău Dan Tătaru, vicepreşedinte şi coordonator pe regiunea Moldovei.
Citeşte şi: Necazuri în lanţ pentru Arhiepiscopia Sucevei
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau