Modern Calor din Botosani a fost amendată cu 70.000 de lei
Dimensiune font:
Sancţiunea este pentru poluarea mediului
Societatea Modern Calor a primit o amendă de 70.000 de lei de la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu pentru poluarea mediului înconjurător. Comisarii de mediu au intervenit după ce reprezentanţii societăţii Carreman, dar şi botoşănenii care locuiesc în zona Sucevei, au reclamat faptul că în ultimele zile se simte în zonă un puternic miros de petrol. Răzvan Rotaru, comisarul şef al Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, a confirmat faptul că societatea din subordinea Consiliului Municipal a fost amendată, sancţiunea fiind aplicată în baza legii privind calitatea aerului înconjurător. „Nu ne jucăm cu sănătatea oamenilor”, a spus oficialul. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului, problema a fost generată de măsurile luate pentru fluidizarea păcurii dintr-un rezervor din incinta Modern Calor. „Fiind un produs petrolier, în timpul topirii se emană substanţe volatile. Compuşii organici volatili sunt gaze iritante. Nu a fost pericol de incendiu, sau de explozie, dar sunt gaze iritante”, a declarat Olga Unţanu, şef Compartiment autorizări din cadrul Agenţiei Pentru Protecţia Mediului.
Citeşte şi: La Doly Com bat clopotele falimentului
Codrin ISPAS
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau