Mort în incendiu, în ajunul Crăciunului
Dimensiune font:
Un vasluian de 81 de ani, din comuna Deleni, a murit în propria casă într-un incendiu chiar în noaptea de Ajun
Detaşamentului de Pompieri Vaslui, împreună cu membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la casa bătrânului din localitatea Deleni, comuna Deleni. Din păcate, a fost prea târziu pentru bărbatul de 81 de ani cu problemele locomotorii care a fost găsit carbonizat.
La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă, compusă din trei camere, construită din pământ şi acoperiş pe structură din lemn şi învelitoare din tablă.
Într-un comunicat, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui spune că, din informaţiile preliminare oferite de către apelant, în interiorul casei ar fi fost surprins de flăcări proprietarul casei. Din nefericire, acest lucru s-a confirmat la sosirea pompierilor, iar după lichidarea incendiului, aceştia au găsit într-una dintre camere trupul carbonizat al bătrânului. Au ars locuinţa, pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, şi bunurile din interior (mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, documente şi altele). Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut din sistemele de încălzire. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau