Muzee din Iaşi, pe lista investiţiilor urgente
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean va scoate peste un milion de lei din bugetul propriu pentru finanţarea documentaţiilor de reabilitare a patru obiective aflate sub tutela Muzeului Literaturii Române
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a demarat procedura de licitaţie pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice în vederea accesării finanţării nerambursabile pentru Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, Muzeul „Nicolae Gane”, Muzeul „Ion Creangă” şi Muzeul „Vasile Pogor”. Cel din urmă are, de altfel, cel mai mare preţ de licitaţie, acesta pornind de la 346.864 lei, fiind sediul central al muzeelor literare ieşene. Clădirea a fost construită de vornicul Vasile Pogor, în 1850, pe temelii ale caselor Coroi şi Cerchez. Aici a fost fondată, după anul 1863, Societatea „Junimea”, precum şi revista „Convorbiri literare”, în 1867. „Clădirea prezintă zone afectate de infiltraţiile de apă atât din subsol, cât şi din tavan. Sunt necesare intervenţii la fundaţia clădirii, pereţii interiori şi exteriori, la acoperiş şi jgheaburi. Este necesară refacerea completă a instalaţiilor electrice şi termice”, spun autorităţile judeţene. Pentru lucrările efective de restaurare, CJ Iaşi va apela la fonduri europene. Documentaţia tehnico-economică pentru Muzeul „Nicolae Gane” a fost estimată la 291.204 lei. Casa a fost zidită în secolul al XIX-lea şi a aparţinut scriitorului şi omului politic Nicolae Gane care, între 1872-1911 a ocupat inclusiv funcţia de primar al Iaşului. Începând cu 13 octombrie 1993, imobilul a devenit muzeu. Clădirea este în conservare din anul 2006, fiindu-i afectată complet structura de rezistenţă. Documentaţia tehnico-economică pentru restaurarea Muzeului „Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” a fost estimată la 273.679 lei. Construită în timpul lui Antonie Vodă Ruset, între 1677 – 1679, clădirea care adăposteşte filiala de literatură veche a Muzeului Literaturii Române a fost sediul celei de-a doua tiparniţe din Iaşi. „Printre exponatele de mare rezonanţă aflate în expoziţia permanentă menţionăm Cazania sau Cartea românească de învăţătură (1643), prima tipăritură în limba română de pe teritoriul Moldovei. Clădirea necesită intervenţii asupra pereţilor interiori şi exteriori, refacerea completă a instalaţiei termice, refacerea iluminatului interior, sistemului de iluminat exterior şi instalarea sistemelor de supraveghere, antiefracţie şi antiincendiu”, mai adaugă reprezentanţii CJ Iaşi. Pentru documentaţia tehnico-economică de restaurare a Muzeului „Ion Creangă”, autorităţile judeţene vor cheltui în jur de 206.800 lei. Clădirea necesită reparaţii la acoperiş şi terase din cauza infiltraţiilor de ape pluviale în interiorul expoziţiei, iar în curtea muzeului sunt necesare lucrări de refacere a amfiteatrului din piatră şi a căilor de acces din interiorul obiectivului muzeal.
Cauți un loc de muncă? Vezi aici anunțurile de angajare!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau