Muzeul de istorie naturală intră în reabilitare
Dimensiune font:
Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi va intra în cursul acestei luni în proiectare tehnică. Pentru întocmirea acestei documentaţii, pentru care s-a estimat suma de 215.000 lei, fără TVA, s-au înscris în competiţie trei firme, respectiv SC Mihul SRL, cu o ofertă de 124.800 lei, fără TVA, SC Elma Stil SRL 153400 lei, fără TVA şi SC Impex Romcatel Cercetare-Proiectare SRL, cu 199.900 lei, fără TVA.
Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi a fost inaugurat în 1834. După o „peregrinare” prin mai multe clădiri, printre care Casa Balş şi Academia Mihăileană, în anul 1841, muzeul se mută definitiv în clădirea din B-dul Independenţei. Imobilul, care adăposteşte în jur de 300.000 de exponate, nu a beneficiat de nicio atenţie din partea autorităţilor universitare şi administrative care l-au avut în gestiune, drept pentru care, din cauza infiltraţiilor şi a stării avansate de degradare, în anul 2013 s-a luat decizia închiderii sale. Mai mult, muzeul a făcut şi obiectul unui proces între Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi, Primăria şi Universitatea „Al.I.Cuza”, în vederea stabilirii proprietarului. Într-un final, instanţa a decis ca muzeul să fie dat în proprietatea statului român, reprezentat prin Primăria Iaşi. Proiectul de consolidare şi reabilitare a clădirii va fi depus pe Axa 5.1. POR, în vederea obţinerii de fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau