Negocieri pentru clădirea fostului Teatru de Animaţie din Bacău
Dimensiune font:
Autorităţile locale din Bacău vor să construiască aici noul sediu al instituţiei * proprietarii terenului de 664 de metri pătraţi pe care se află ruinele fostului Teatru de Animaţie au propus municipalităţii să-l cumpere cu 380.000 de euro şi câte 80 de euro pentru fiecare metru pătrat suplimentar autorizat pentru construcţii * pentru că preţul este considerat prea mare, continuă discuţiile
Aleşii locali au aprobat începerea procedurilor de cumpărare a vechiului Teatru de Animaţie şi a terenului pe care este ridicat, adică 664 de metri pătraţi, de la adresa Bulevardul Unirii 7-9, în perspectiva construirii acolo a unui nou sediu pentru primărie. Deţinătorul actual al construcţiei şi terenului este Fundaţia „Caritatea”, a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România-Cultul Mozaic, care prin directorul general executiv Samuel Izsak a solicitat preţul de 380.000 de euro, printr-o adresă înaintată Primăriei în data de 20 iulie. Mai mult, Samuel Izsak ştie că va obţine bani şi din vânzarea terenului din jurul clădirii, întrucât sediul noii primarii va depăşi sigur cei 664 metri pătraţi. „Pentru fiecare metru pătrat adiţional pentru care se va obţine autorizaţie de construcţie se va plăti în plus de către cumpărător suma de 80 euro/mp autorizat. Pentru exemplificare, dacă pentru teren se va obţine o autorizaţie de construire de 2.000 mp, preţul acestuia va fi de 380.000 euro A (2000 mp – 663,87) x 80 euro a 486.890,4 euro”, spune Samuel Izsak. În plus, el a pus în vedere autorităţilor locale că oferta este valabilă doar 90 de zile. Reprezentanţii primăriei au răspuns ca sunt interesaţi de cumpărarea respectivului spaţiu. Însa după cum au precizat în ultima şedinţă de Consiliu Local, oferta de preţ pentru cei 664 mp aflaţi în discuţie în acest moment este considerată „inacceptabilă şi fabuloasă, fiind cel mai mare preţ care s-a cerut vreodată în municipiul Bacău”.
Actuala clădire a primăriei este nefuncţională
Practic, se cer peste 570 de euro/mp, în vreme ce terenul aflat la câţiva paşi mai înspre centru, în zona străzii Mihail Kogălniceanu, se vinde la circa 330 de euro/mp. „Faptul că aprobăm acest proiect de hotărâre şi iniţiem procedurile nu înseamnă cumpărarea propriu-zisă. Deocamdată vom avea o comisie de evaluare şi vom mai purta discuţii cu proprietarul, să vedem la ce rezultat ajungem”, a spus viceprimarul Vasile Tescaru. De altfel, discuţii între cele două părţi se tot poartă încă din 2010, dar abia acum se concretizează ceva. Construirea unui nou sediu pentru primărie este motivată de faptul că actuala clădire este nefuncţională. Se urmăreşte şi reunirea tuturor direcţiilor, inclusiv a celei de taxe şi impozite locale, care de asemenea funcţionează într-un sediu impropriu. S-a organizat şi un concurs de proiecte pentru o nouă clădire, iar câştigătorul şi-a încasat deja premiul de 10.000 de lei.
Citeşte şi: Populaţia judeţului Bacău, în scădere alarmantă
Ionuţ ŞERBAN
Teatrul de Animaţie şi-a încetat de mult activitatea şi zace năpădit de vegetaţie, cu zidurile gata să se prăbuşească, trecut prin mai multe incendii iscate mai ales de oamenii străzii care se adăpostesc acolo.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau