Nereguli majore într-un contract de asfaltare
Dimensiune font:
O serie de clauze abuzive au fost stipulate într-un contract de asfaltare pe drumurile unei comune ieşene * firmele au sesizat la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor inclusiv faptul că, prin contract, primăria ar urma să reţină materialele şi utilajele executantului în cazul rezilierii * lucrările vizează intervenţii pe 3,2 kilometri de drum, iar valoarea este de 2,8 milioane de lei
O serie întreagă de ilegalităţi au fost găsite într-un contract de asfaltări pregătit de o comună ieşeană. În joc este o sumă de aproape 3 milioane lei, pentru modernizarea mai multor drumuri din comuna Popeşti. La sfârşitul lunii noiembrie, primăria a scos la licitaţie un pachet de 3,2 kilometri de drumuri comunale şi locale, urmând ca firma câştigătoare să fie anunţată în cursul lunii decembrie.
În proces, mai multe nereguli au fost sesizate la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), care a dispus măsuri în procedura de atribuire. Pe 29 noiembrie, Viarom Construct SRL a formulat o contestaţie la CNSC în care sesizează mai multe nereguli în documentaţie. Firma a solicitat constatarea nelegalităţii prevederilor din documentaţia de atribuire, respectiv modelul de contract şi caietul de sarcini, cu privire la neasumarea unui termen concret de plată în raport cu rigorile legii şi obligarea autorităţii contractante, în acest caz primăria Popeşti, la inserarea în contract a unui termen de plată cu respectarea legii.
Clauze abuzive în contract
În contestaţie, cei de la Viarom Construct sesizează CNSC cu privire la clauze abuzive din documentaţia de atribuire şi a modelului de contract, cum ar fi reţinerea materialelor, echipamentelor şi a tuturor utilajelor executantului în cazul în care rezilierea contractului se face din vina lui.
Lista neregulilor continuă, participanţii la licitaţie sesizând faptul că primăria ar urma să ceară despăgubiri de la executant în valoare egală cu finanţarea nerambursabilă pe care riscă să o piardă în cazul rezilierii contractului, o altă nelegalitate, cu care CNSC nu a fost de acord. Mai mult, CNSC a dat dreptate contestatarului, care a sesizat ca fiind nelegale prevederile din documentaţia de atribuire care stabilesc un termen de graţie la plată şi a solicitat eliminarea clauzelor din contract şi din caietul de sarcini care stabilesc acest termen. La începutul acestei săptămâni, CNSC a cerut primăriei Popeşti să modifice documentaţia de atribuire pentru intrarea în legalitate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau