Nervi în trafic şi demagogie, în „Ziua fără Maşini”!
Dimensiune font:
Spre deosebire de alţi ani, când restricţiona accesul autoturismelor în jumătate din oraş, Primăria Iaşi a decis să nu mai ia astfel de decizii, nici măcar cu ocazia „Zilei Internaţionale fără Maşini. Practic, momentul menit a atrage atenţia asupra necesităţii protejării mediului înconjurător şi a păstrării unui oraş mai liniştit şi mai puţin poluat, a fost marcat de un trafic aglomerat, noxe, poluare fonică şi de afirmaţii demagogice din partea edililor
Sintagma „Iaşul este un oraş în schimbare” se potriveşte ca o mănuşă în ceea ce priveşte abordarea municipalităţii atunci când vine vorba de celebrarea Zilei Internaţionale fără Maşini. Dacă în anii trecuţi la fiecare pas erai întâmpinat cu panouri având inscripţionat mesajul „stradă închisă pe 22 septembrie”, ieri, în Iaşi, s-a circulat ca într-o zi obişnuită. Nu a existat niciun cartier unde să fie impuse restricţii de circulaţie, cu excepţia zonelor de şantier. Evident, oficialii Palatului Roznovanu au şi o explicaţie referitoare la faptul că nu s-a respectat o tradiţie care datează de 15 ani. „Susţinem acest proiect, am intervenit de fiecare dată, dar aşa cum am făcut anul trecut, am considerat că nu este potrivit să restricţionăm circulaţia pe drumurile publice în mijlocul săptămânii. Deisigur, vom avea o altă abordare când evenimentul va cădea într-o zi de weekend”, a spus cu nonşalanţă primarul interimar Mihai Chirica, uitând probabil că Iaşul este primul oraş din România care a organizat Ziua europeană fără maşini în anul 2000, împreună cu ADEME (Agenţia de Mediu şi Gestionare a Energiei) din Franţa.
Practic, „Ziua fără Maşini” a fost „vizibilă” doar printr-o serie de acţiuni aparţinând şcolilor din municipiu, precum şi prin marşul bicicliştilor derulat pe traseul Podu Roş - Bd. Socola - Bd. Nicolae Iorga - Gară - Canta - Moara de Foc - Păcurari - Bd. Independenţei - Palatul Culturii. Primarul interimar mai spune că Ziua fără Maşini trebuie să fie mai degrabă un eveniment-simbol, care să-i determine pe proprietarii de autoturisme să-şi schimbe obiceiurile. „Utilizarea vehiculului propriu reprezintă o necesitate, nu o obişnuinţă”, a mai spus edilul.
Ipocrizie dusă la nivel de virtute!
Însă, argumentul suprem menit a induce percepţia că municipalitatea ieşeană nu desconsideră evenimentul de pe 22 septembrie îl constituie existenţa în oraş a... pistelor pentru biciclişti. „Iaşul are cea mai mai reţea de piste pentru biciclete”, a mai spus Chirica. Evident, edilul uită că până şi împătimiţii bicicletelor s-au arătat nemulţumiţi de calitatea pistelor, despre care s-a afirmat în repetate rânduri că diferă total de ceea ce înseamnă o bandă occidentală destinată bicicletelor. Probabil la categoria „reţea extinsă” intră şi banda de trotuar vopsit în roşu dinte CUG şi Podul Roş sau banda cu pavele pe pe porţiunea Podul de Piatră – Tudor Vladimirescu.
Primarul interimar a mai făcut referire şi la faptul că municipalitatea ieşeană
va încerca să reabordeze promovarea transportului public după punerea în funcţiunea a liniei de tramvai dinspre CUG spre Centru. Afirmaţie cel puţin ciudată atât timp cât, chiar anul acesta, s-a decis eliminarea unui traseu de tramvai extrem de circulat pentru a se putea face loc unei străzi. Este, dacă vreţi, dovada faptului că edilii sprijină anumite evenimente doar la nivel declarativ, pentru ca ulterior să-şi vadă imperturbabili de propriile proiecte.
Dan CONSTANTINESCU
* * *
„Vom avea o altă abordare când evenimentul va cădea într-o zi de weekend” – Mihai Chirica, primar interimar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau