Nicio restricţie pentru cursa Iaşi - Paris
Dimensiune font:
Ieşenii care vor pleca spre Paris astăzi, 16 noiembrie, nu trebuie să aibă motive de îngrijorare, spun reprezentanţii companiei de zbor BlueAir, cât şi cei ai Aeroportului Internaţional Iaşi. În condiţiile în care alte ţări au anulat cursele către Paris, cele din România, inclusiv Iaşi, vor respecta programul normal. Astfel, zborul către Paris de astăzi, va decola conform orarului, la ora 10.00, de pe Aeroportul Iaşi, şi va ateriza în capitala Franţei la ora 12.15. Aceeaşi aeronavă se va întoarce către Iaşi, cu decolare de pe Aeroportul Beauvais la ora 13.00 şi aterizare pe Aeroportul Iaşi, la ora 17.00. Contactaţi pentru lămuriri, reprezentanţii BlueAir ne-au răspuns că „nu există nicio restricţie pentru zborul de Iaşi şi se va face conform programului. „Singurele măsuri luate sunt cele de suplimentare a forţelor de ordine pe aeroporturi”, au spus aceştia. Cursa Iaşi – Paris a fost inaugurată pe 26 octombrie, iar echipa de pompieri care a efectuat atunci arcul de triumf cu tunuri de apă a câştigat locul întâi la un concurs internaţional de profil. Reprezentanţii Aeroportului Iaşi speră ca acesta să fie un semn bun, iar pasagerii ieşeni să călătorească în siguranţă spre capitala Franţei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau