Noua lozincă a constructorului de la Fundaţie: „Grăbeşte-te încet!“ FOTO
Dimensiune font:
Dacă, iniţial, se zvonea că pasajul va fi inaugurat cu ocazia alegerilor din noiembrie, ritmul lent al lucrărilor infirmă aceste supoziţii. În continuare, se lucrează la tencuiri şi instalaţia de iluminat, fără nicio intenţie din partea constructorilor de a începe placarea zidurilor cu plăci decorative
Lucrările la pasajul subteran „Mihai Eminescu” a ajuns la etapa finisajelor, însă în ultima săptămână ritmul lucrărilor pare a fi unul redus.
Dacă la jumătatea acestei luni, angajaţii Conest au montat dale de granit la baza parapeţilor, lucrurile nu se schimbaseră cu nimic ieri, cu excepţia unor tencuieli la cele două ieşiri. Ieşenii sunt sceptici referitor la faptul că pasajul ar putea fi gata în acest an sau în preajma alegerilor, aşa cum păreau a sta lucrurile la un moment dat. „Etapa finisajelor nu este aceeaşi cu cea de probe finale sau de tăiere a panglicii. Cred că mai avem de aşteptat. Vine vremea rea, se vor lipi perfect mortarul şi betonul, şi la frig şi la umezeală”, crede un şofer de taxi oprit în zonă.
Mai întâi iluminatul şi apoi plăcile decorative
Cât priveşte placarea zidurilor, lucrările nu au depăşit faza structurilor de aluminiu fixate în zidurile de beton. Pe aceste şine verticale urmează a fi amplasate plăcile decorative, însă, deocamdată, nu s-a montat niciuna. O explicaţie ar constitui-o faptul că se doreşte întâi de toate finalizarea lucrărilor la instalaţia de iluminat. „În interiorul pasajului au fost montate lămpile ce vor asigura iluminatul. Amplasate pe tavan, lămpile sunt organizate pe trei şiruri, pe centru şi pe ambele extreme, la îmbinarea tavanului cu pereţii marginali. După realizarea reţelei electrice, urmează montarea plăcilor decorative, ceea ce va aduce lămpile de iluminat să pară încastrate în zid”, explică şefii municipalităţii ieşene. Tudor DAMASCHIN
* * *
„Acele tije de aluminiu trebuie aliniate în ambele planuri, vertical şi orizontal. Apoi vin placate materiale prin prindere mecanică, tocmai în ideea de a putea fi înlocuite uşor în caz de nevoie” - Mihai Chirica, viceprimar
* * *
Noutatea la Fundaţie o constituie apariţia altor garduri metalice pe trotuarele din vecinătatea pasajului „Mihai Eminescu”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau