O nouă galerie comercială la Botoşani
Dimensiune font:
O nouă investiţie în comerţ se derulează în municipiul Botoşani în această perioadă. Între complexul Orhideea şi bazarul Tati se construieşte o nouă galerie comercială. Beneficiarul investiţiei este firma Geasim SRL, iar proiectant a fost Leo Proiect SRL, constructorul, potrivit panoului care indică „şantier în lucru” fiind firma Cornell’s Floor SRL Roma. Potrivit aceluiaşi panou, termenul de execuţie este de 4 luni, începând cu 13 iunie 2016, doar că la data finalizării construcţiei apare, cel mai probabil din greşeală, luna următoare. Investiţia va avea subsol, parter şi două etaje urmând să „înghită” structura de rezistenţă din beton care a stat nefolosită cam 20 de ani. În acel loc, Armata a vrut să construiască locuinţe, apoi pentru teren şi structura de beton s-au purtat mai multe procese. Contactat telefonic, beneficiarul construcţiei nu a vrut să facă niciun fel de comentariu cu privire la viitorii chiriaşi ai complexului şi profilul acestora.
Alina CALINIUC
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau