O nouă licitaţie de 13,3 milioane lei la Cornişa
Dimensiune font:
Primăria Botoşani a organizat o licitaţie în valoare de 13,3 milioane euro la proiectul Parcului de distracţii Cornişa, care trebuia finalizat până pe 31 decembrie 2015. Noua licitaţie a fost organizată pentru realizarea unor lucrări modificate în proiectul iniţial, cum ar fi acoperişul patinoarului şi toată instalaţia din interior, precum şi alte lucrări.
Electroalfa Internaţional Botoşani, care a câştigat şi proiectul iniţial de execuţie a parcului, şi Real Design Trust Bucureşti sunt cele două firme care au depus oferte în licitaţia de pe 14 decembrie. Compania botoşăneană a licitat cu suma de 13,3 milioane lei, iar firma din Bucureşti a făcut o ofertă de 11,8 milioane lei.
„Fiecare dintre cei doi operatori au prezentat liste cu subcontractanți și terți susținători. Urmează perioada de evaluare a ofertelor conform dispozițiilor legale de minim 25 de zile. Detaliile legate de această extensie de contract le vom prezenta în ședința extraordinară din data de 17 decembrie când vor fi supuse atenției consilierilor documentațiile de la proiectul Cornișa, unde din cauza erorilor de proiectare inițiale au avut loc întârzieri de lucrări. Este vorba de toate modificările făcute la proiect ca urmare a sugestiilor venite din partea conducerii Ministerului Apărării Naționale și a unității militare aflate în zonă. Greșelile de proiectare inițiale au dus la reproiectare și costuri suplimentare”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau