O patroană gătește pentru clientele sale
Dimensiune font:
Karaoke Zumba - super party cu tort gătit de şefa unui centru de înfrumusețare
Anca Lupaşcu, administratorul centrului, a pregătit o nouă petrecere pentru clientele sale. Atmosfera din cel mai nou şi modern Centru de înfrumuseţare din municipiul Botoşani va fi încinsă, în ultima joi din noiembrie, de un super party, Karaoke Zumba. Distracţia începe la ora 18.30, iar prezenţa este obligatorie pentru clientele Anvi Center. „Şirul petrecerilor continuă cu Karaoke Zumba. Este a doua petrecere pe care o organizăm pentru clientele noastre de la inaugurarea Centrului. Va fi o seară de relaxare, cu multă distracţie, după o nouă lună de muncă. Le aştept cu drag pe toate”, a declarat Anca Lupaşcu. Ea are şi o surpriză pentru doamnele şi domnişoarele care vor participa la distracţia de joi seară. Va prepara, special pentru ele, un tort cu puţine calorii, pe care îl vor degusta în finalul petrecerii. „Este tortul meu preferat, este sărac în calorii şi le-am promis fetelor că îl voi face şi pentru ele”, a spus administratorul Centrului de înfrumuseţare. Distracţia continuă şi în decembrie, De Moş Nicolae, aceasta se va muta în universul copiilor clientelor, pentru ei fiind pregătite, de asemenea, surprize. Pe 19 decembrie, va avea loc petrecerea dedicată Crăciunului, cu colinde şi împodobirea bradului. „Încă de la deschidere am anunţat o petrecere de sărbători pentru fetele noastre, cu multe surprize pe care vreau să le ţin secrete. Sper să îmbrăţişeze cu drag ideile noastre, să le placă surprizele noastre”, a conchis Anca Lupaşcu. Ea susţine că relaţia dintre fetele care vin la sala va fi îmbunătăţită prin intermediul acestor petreceri.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau