O şansă oferită la timp poate schimba un destin
Dimensiune font:
Asociaţia Betania, coordonată de Andre Muit, este una dintre cele mai importante instituţii sociale din judeţ * în peste două decenii a oferit sprijini la mii de copii, a construit dispensare, a hrănit oamenii nevoiaşi şi a susţinut persoanele cu dizabilităţi
De mai bine de 20 de ani, olandezul André Muit se consideră român. A avenit în ţară imediat după evenimentele din 1990, când a văzut la televizor imagini cu copilaşi sărmani. Le-a simţit durerea, le-a văzut suferinţa şi s-a decis să-i ajute. „Nu aş fi putut sta deoparte. Am venit cu ajutoare şi am rămas. Era nevoie de sprijin”, a început povestea Andre Muit, fondatorul Asociaţiei „Betania”, care numără deja 21 de ani de activitate la Bacău.
Un altfel de CV
De-a lungul timpului, organizaţia a înfiinţat o serie de servicii, unele chiar în premieră la nivel naţional sau cel puţin regional, precum Centrul de Integrare a Tinerilor sau Centrele „Delfinul” pentru copiii cu autism din Bacău şi Roman. Asociaţia este un sprijin la nivel comunitar, având mii de beneficiari ai proiectelor derulate în domeniul umanitar, educaţional, sanitar. În cele şase centre ale sale oferă condiţii excelente tinerilor revocaţi din centrele de plasament din Bacău şi din Bucureşti, facilitându-le integrarea în comunitate şi asigurându-le pregătirea pentru un trai decent. Oferă protecţie, consilierea şi reintegrarea în comunitate a victimelor traficului de fiinţe umane, pregăteşte tineri cu dizabilităţi pentru integrarea pe piaţa muncii, sprijină sprijinim familiile sărace, persoanele cu dizabilităţi, familiile cu mulţi copii, persoanele fără adăpost, cazurile medicale urgente, persoanele aflate în detenţie şi tinerii, prin oferirea de ajutoare financiare şi materiale, consiliere psihologică şi juridică, asistenţă socială şi sprijin pentru găsirea şi păstrarea unui loc de muncă. Andre Muit nu vorbeşte despre greutăţi, deşi nu sunt puţine şi şi-ar dori ca administraţiile locale să fie mai implicate. „Nu pot să nu-i ajut pe cei în nevoie. De asta am venit în România. Mereu am fost atras de proiectele sociale”, a spus Andre Muit.
Asociaţia oferă un sprijin deosebit domeniului sănătăţii şi a primit, încă de la începutul activităţii sale, solicitări de a sprijini şi de a investi în sistemul sanitar. S-a investit în renovarea sau construirea de dispensare medicale în mediul rural, susţinând actul medical primar, de prevenţie în comunităţile care nu beneficiau de un astfel de serviciu minimal. S-au investit sume considerabile în renovarea unor întregi secţii, pentru că am considerat că o renovare sau modernizare etapizată în timp sau incompletă mai mult încurcă decât rezolvă lucrurile. Au fost renovate sau construite dispensare medicale la Racova, Blăgeşti şi Valea lui Ion, Gura Văii, Huruieşti, Izvorul Berherciului, Găiceana, Coloneşti, Motoşeni, au fost făcute investiţii importante la Spitalul Judeţean şi la Maternitatea Bacăului, precum şi la Spitalul de Psihiatrie din Buhuşi.
Centrul de la Plopana
Cel mai recent proiect lansat ieri este construirea Centrului de Servicii Integrate din Plopana, care va oferi servicii copiilor cu dizabilităţi, şi nu numai. Proiectul se derulează în parteneriat cu SWOENV şi Consiliul Local Plopana. „Noul centru va avea ca beneficiari în principal copii cu dizabilităţi, dar şi copii care provin din familii care reprezintă cazuri sociale grave, iar printre noile servicii se vor afla inclusiv planning-ul familial şi consilierea pentru părinţi. O şansă oferită la timp poate schimba în bine un destin”, este convins Andre Muit.
Teona SOARE
Pentru eforturile şi dăruirea lui, Andre Muit a primit o diplomă de excelenţă din partea cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” la aniversarea celor 25 de ani de la apariţia primei ediţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau