O săptămână de infarct pentru „împăratul” Vlasov
Dimensiune font:
Dosarul său de trafic de influenţă a ajuns la final * judecătorii bucureşteni şi-au dat termen o săptămână pentru a decide dacă îl trimit la puşcărie
Pentru fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, avocatul ieşean Mihail Vlasov, urmează o săptămână de foc. Reamintim că, pe 18 martie 2014, Vlasov a fost încătuşat, pe motiv că a cerut un milion de euro. „În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis denunţătorului că-şi va folosi influenţa asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR şi că îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului”, au spus procurorii.
Onorarii exorbitante pentru Vlasov
Întrebat de Vlasov dacă e dispus să „contribuie” la câştigarea procesului, afaceristul i-ar replicat că singurii lui bani sunt cei 270.000 euro pe care i-a cerut printr-o reconvenţională. „Întrucât denunţătorul nu-şi manifesta disponibilitatea remiterii sumei, Vlasov Mihail i-ar fi spus direct că, pentru câştigarea procesului, ar trebui să-i dea de 1.000.000 euro”, au mai spus procurorii DNA. Ca să aibă timp să achite suma în tranşe, Vlasov i-ar fi promis mai multe termene, la un avans de 200.000 de euro.
S-a declarat nevinovat
La ultimul termen al procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Vlasov şi-a susţinut nevinovăţia: „Nu am săvârşit această faptă. Membrii instanţelor de arbitraj nu pot fi subiecţi pasivi ai infracţiunii de trafic de influenţă. Vă cer să mă achitaţi. Sigur, puteţi să mă condamnaţi, dar veţi trăi toată viaţa cu conştiinţa încărcată. Şi eu am fost judecător, a fost prima mea dragoste, şi am trăit fără să am conştiinţa încărcată, pentru că nu am condamnat un om nevinovat, deşi mi s-a cerut asta. Am plătit pentru acea decizie cu doi ani de închisoare, dar ulterior s-a dovedit că acea faptă nici măcar nu exista”. Judecătorii au amânat verdictul cu o săptămână. Dan CONSTANTINESCU
Acţiunea arbitrală avea o miză de 5.500.000 lei, daune ca urmare a nerespectării contractelor de management.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau