Opriţi beţivanii la volan!
Dimensiune font:
La data de 5 decembrie, la ora 22:55, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Urbană, în timp ce-şi desfăşurau serviciul de patrulare şi control al traficului pe bulevardul Nicolae Iorga din mun. Iaşi, l-au depistat pe Claudiu C. (26 ani, din Iaşi), în timp ce conducea un autoturism, cu viteză redusă, având în funcţiune doar luminile de poziţie.
Întrucât prezenta halenă alcoolică conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, drept pentru care a fost condus la spital unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge. În cauză a fost întocmit un dosar penal.
·
La data de 6 decembrie, la ora 2.45, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi, în timp ce acţionau pe strada Sfântul Andrei, din mun. Iaşi, în vederea depistării conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au procedat la oprirea în trafic a şoferului unui autoturism, care circula dinspre strada Gării spre strada Ipsilanti. La volanul autoturismului se afla Dragoş C. (30 de ani, din Iaşi).
Având în vedere că acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-a recoltat o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 336, alin. 1 din Cod Penal.
·
În aceeaşi seară, la ora 23:45 , poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Hîrlău, în timp ce-şi desfăşurau activitatea de monitorizare şi control al traficului rutier, au oprit pentru control şoferul unui auto: S. Liviu, care se deplasa pe D.J.282 , în localitatea Şipote. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultând valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge la interval de o oră.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “ conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art.336, alin.1 din Codul penal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau