Ore de calvar pe pietonal. Lungul drum al replantării teilor pe Ştefan cel Mare

default

Dimensiune font:

| 30-11-2015 06:00

Zeci de oameni au aşteptat în ploaie tirurile cu tei anunţate de primarul interimar al Iaşului, care promitea că acestea vor ajunge la prima oră a dimineţii. După aproape 90 de ore trecute de la intrarea în ţară a arborilor de pepinieră, aceştia au mai înregistrat alte cinci ore de întârziere. În loc de scuze, Mihai Chirica a coborât sfidător de uscat şi de vesel printre oamenii uzi până la piele, însoţit de camarila de partid. Liberalii susţin că acţiunea de replantare a teilor este una ilegală, deoarece nu există o hotărâre de Consiliu Local pentru această acţiune şi, mai mult, aceasta nu este bugetată

Dimineaţa zilei de 28 noiembrie 2015 nu a fost una tocmai propice pentru a scoate un câine din casă, darămite să aştepţi ore întregi sosirea teilor ce au fost replantaţi pe pietonalul Ştefan cel Mare din Iaşi. Ei bine, din cauza unei comunicări defectuoase din partea echipei primarului interimar Mihai Chirica, zeci de oameni, ziarişti, muncitori ai Servicii Publice sau voluntari sosiţi să dea o mână de ajutor la plantarea teilor, au stat în jur de cinci ore în ploaie, deoarece intervalele anunţate pentru sosirea teilor s-au devansat de la oră la oră.
Calvarul celor care au aşteptat teii a început la ora 8.45, cu un sfert de oră înainte de ora stabilită pentru replantare (9.00). La 8.50, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga trimite un mesaj presei, prin care anunţă că teii vor sosi la ora 11.00. Echipele de ziarişti şi cele ale Servicii Publice rămân în zonă. „Teii sunt pe la Piatra Neamţ. Se circulă cu dificultate, din cauza ninsorii. Am fost anunţat astă noapte, pe la ora 01.00, că vor avea o întârziere, dar nu v-am trimis mesaj că era târziu”, a transmis telefonic purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Astfel, în locul unei comunicări coerente, oficialii Primăriei au găsit de cuviinţă că e mai bine să ţină în frig zeci de oameni. Afară toarnă cu găleata. Angajaţii Servicii Publice stau chirciţi în remorca unui camion sub impermeabile, blestemând „eficienţa” şefilor, ziariştii s-au retras în biroul de presă, iar voluntarii, prin localurile din jur. Pe reţelele de socializare începe să circule informaţia potrivit căreia teii ajung pe pietonal la ora 12.00. Pentru a întări şi mai bine informaţia că aceştia aceştia vor întârzia, Sebastian Buraga trimite un nou mesaj prin care anunţă faptul că aceştia ajung pe pietonal la ora 13.40. Între timp, pe pietonal îşi fac apariţia agitatorii de serviciu din grupul de protestatari care pichetează orice instituţie publică atunci când nevoia unei schimbări impune prezenţa lor. Unul dintre ei îmbrăcat, peste geacă, un tricou cu mesajul „Unirea face puterea”, reprezentând nimic altceva decât sloganul defunctului PDL, sub auspiciile căruia au început primele mişcări de stradă pentru replantare a teilor la Iaşi. La orele 14.00, pe pietonal intră primul tir cu tei, iar pe uşa Palatului Roznovanu îşi face apariţia primarul interimar Mihai Chirica, însoţit de „soborul” său oficial, compus din consilierii locali Cătălin Bulgariu, Marius Ostaficiuc şi Gabriel Harabagiu, dar şi de directorul tehnic Dumitru Tomorug, implicat în dosarul de corupţie care îl vizează pe primarul suspendat Gheorghe Nichita.
Primarul a trecut la munca de jos
Acţiunea de replantare a primului tei a decurs fără probleme, coincidenţa făcând ca acesta să fie pus în faţa Şcolii Gheorghe Asachi, fostă nr. 1. La replantare a participat şi primarul interimar. Îmbrăcat casual, renunţând la tradiţionalul costum pentru blugi şi geacă matlasată, Mihai Chirica a pus mâna pe lopată, acoperind cu pământ rădăcina vlastarului. Mult mai zelos s-a dovedit a fi consilierul local Cătălin Bulgariu, a cărui frenezie la „lopătat” a depăşit în intensitate satisfacţia reprezentanţilor asociaţiei „Iaşul iubeşte Teii” de a-şi vedea plantaţi, în sfârşit, pomii preferaţi în centrul Iaşului. „A fost o etapă importantă în viaţa oraşului, aceea de consultare publică într-o problemă care a continuat aproape doi ani şi jumătate. Practic, astăzi încheiem o etapă în care teii sunt readuşi pe Ştefan cel Mare, iniţiativa aparţinând societăţii civile. A fost o mică întârziere, dat fiind faptul că toată ţara a fost sub cod galben de ninsori şi precipitaţii, iar transportul nostru a suferit din această cauză. Le mulţumim celor implicaţi, tuturor cetăţenilor care s-au implicat şi şi-au exprimat un punct de vedere în ceea ce priveşte unul dintre simbolurile oraşului”, a spus primarul interimar Mihai Chirica.
Liberalii susţin că replantarea teilor este ilegală
Extrem de vocali în rest, liberalii au fost prezenţi la această acţiune prin intermediul facebook-ului. Consilierul local Marius Dangă, de exemplu, a susţinut că replantarea acestor tei este ilegală, în condiţiile în care investiţia nu a fost aprobată în Consiliul Local. „Am luptat să văd teii din nou pe bulevard şi pentru a da ocazia celor care au susţinut frenetic decizia din 2013 a executivului să recunoască, prin vot, că atunci s-a greşit. Din păcate, această asumare nu a avut loc. A fost doar o fugă disperată de a închide un subiect fără daune electorale suplimentare. Ieşenii trebuie să ştie că NU există o hotărâre de CL de replantare a teilor pe B-dul Ştefan cel Mare. Mihai Chirica a refuzat până în al 12-lea ceas să supună aprobării CL rezultatul consultării publicului şi să îşi ia legitimitatea de la consilieri pentru a face investiţia. Din păcate, astăzi (sâmbătă, 28 decembrie, n.r.), pe pietonal, s-a desfăşurat o altă ilegalitate. Astfel, s-a deschis posibilitatea ca oricând acest executiv să ia decizii de anvergura celei din 2013, sau de acum, fără consultarea deliberativului, adică a organismului chemat să ia astfel de decizii. Acest executiv arată că nu a înţeles nimic din regulile unei societăţi democratice”, scrie pe Facebook Marius Dangă, fost viceprimar al Iaşului la momentul defrişării teilor de pe Ştefan cel Mare. Acesta mai promite că, în calitate de consilier local, va urmări plata pentru replantarea teilor de pe pietonal. „Lucrarea nu poate fi plătită din bugetul local, pentru că ea nu există în lista de investiţii aprobată de Consiliu Local şi încalcă HCL 203/2014 prin care se respinge plantarea de tei argintii pe bulevard. Ar putea parea o chichiţă politicianistă. Dar nu este. Este dorinţa de a nu tolera modul abuziv al executivului de a trata problemele oraşului”, a susţinut Marius Dangă. Dan CONSTANTINESCU

* * *
Primăria Iaşi a achiziţionat 120 de tei din specia tilia tomentosa, de la o pepinieră din Italia, la un preţ de 170 de euro/buc. La costurile totale de achiziţie, de 20.400 euro, s-au adăugat şi taxele de transport, de aproape 2.000 de euro.


* * *
„Din păcate, pe pietonal s-a desfăşurat o altă ilegalitate” – Marius Dangă, consilier local PNL
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei